Video Dan Barna îl apără pe directorul CFR, după declarațiile deplasate: „Cred că un om trebuie judecat după fapte nu după vorbe”

Data publicării:
Dan Barna în conferința în care a anunțat că USR PLUS nu îl mai susține pe Florin Cîțu ca premier.
Copreședintele USR PLUS Dan Barna. Foto: InquamPhotos / George Călin

Vicepremierul Dan Barna i-a luat apărarea, joi, la Digi24, directorului CFR Călători după ce acesta a făcut o declarație deplasată în urma blocajelor trenurilor de joi. Barna spune că „a fost vorba de o exprimare nefericită” și că „oamenii trebuie judecați după fapte, nu după vorbe”. Vicepremierul spune și că Vizante va fi evaluat la șase luni sau un an și că a primit un mandat pentru a reforma CFR.

Directorul CFR, Ovidiu Vizante, a declarat, joi dimineața, că directorii CFR au încercat să găsească miercuri noaptea o soluție pentru trenul blocat în câmp și a reacționat iritat când a fost întrebat de ce nu s-a găsit o soluție pentru cei 30 de copii care au stat opt ore în tren.

Ulterior, premierul Florin Cîțu a declarat că  i se pare anormal să avem astfel de situaţii, iar un şef de la CFR Călători sau un director să spună că soluţia vine din altă parte. Premierul a evitat să spună dacă va cere demiterea directorului.

Ulterior, directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a explicat reacția pe care a avut-o joi dimineață în legătură cu trenul rămas opt ore în câmp. Acesta spune că „a fost un moment de lipsă de concentrare pe fondul oboselii acumulate după o noapte petrecută la serviciu”.

Dan Barna spune că a fost vorba de o „declarație neinspirată, nefericită”

Cosmin Prelipceanu: Directorul CFR, domnul Ovidiu Vizante, e bine că e acolo, își face treaba? Nu doarme noaptea, am aflat. Zice și Ministrul transporturilor, altfel e bine.

Dan Barna: Aici sunt două aspecte – e foarte clar că acea replică avută într-un dialog cu un jurnalist n-a fost una fericită, a fost o exprimare profund nefericită. Dar omul era acolo de seara, din momentul în care această furtună a tulburat teribil circulația feroviară. Pe calea ferată aceasta este explicația întârzierii și a acestui tren și a mai multor trenuri. Au căzut mulți arbori, au fost multe evenimente din acestea care au încurcat circulația, a fost acolo toată noaptea, a doua zi a avut loc acest interviu în care, nu o să apăr lucrul ăsta, s-a exprimat total nefericit și neinspirat.

Sunt două aspecte, pe de-o parte oamenii trebuie judecați pentru ce fac și nu neapărat printr-o declarație neinspirată și nefericită. Iar pe de altă parte, el este în această poziție de trei luni și ceva. O reformă atât de profundă cum este nevoie la calea ferată, pentru că vorbeam de locomotivele care s-au stricat. Sunt locomotive de 40-50 de ani. E clar că trebuie să avem acest program de investiții pe care l-a pus în practică ministrul transporturilor.

Din această perspectivă, și actualul director de la CFR Călători îl vom evalua după șase luni, după un an și vom vedea rezultatele muncii sale.

A avut o replică nefericită, nu  l-a felicitat nimeni pentru asta, chiar am avut o discuție în această dimineață cu el...

Cosmin Prelipceanu: Ce i-ați spus?

Dan Barna: I-am spus că e remarcabil că a fost de cu seară acolo, că a muncit toată noaptea alături de colegi să deblocheze situația, dar modul în care a purtat dialogul cu jurnalistul nu a fost tocmai fericit. La genul acesta de evenimente e greu să prevezi când termini.

(...)

Este, repet, un om nu care a stat într-un interviu venit de acasă tuns și făcut duș ci este un om după 30 de ore de lucrat la deblocarea căii ferate, care nu a fost o activitate deloc ușoară. Fiecare componentă trebuie privită în contextul ei – blocajul de la Fundulea s-a datorat faptului că toată zona feroviară București a fost blocată un număr de ore din cauza unei furtuni. Și în Germania, și în Canada, când se întâmplă astfel de fenomene meteorologice fără precedent, lucrurile se blochează, nu merg de la sine.

(...)

Când ai un singur eveniment, poți să prevezi – îl deblocăm în 50 de minute, o oră-două. Când ai numeroase evenimente, au fost prăbușiți copaci în toată zona, e foarte greu să anticipezi din ce moment se eliberează fluxul de circulație.

A fost o situație neobișnuită, nu e ceva ce se întâmplă în fiecare zi. Cei de la CFR au depus toate eforturile pentru care lucrurile să se întâmple. Nu e scuzabil, e o situație explicată de o furtună și de o situație meteorologică neobișnuită și atipică și soluția este aceea de a avea metodologii și a de a investi în infrastructură feroviară pentru ca astfel de situații să aibă un impact cât mai redus. Pentru că și chestiunea aceasta cu autocarele – la 2 noaptea, unde poți găsi 20-30 de autocare care să vină să ia niște călători în câmp, nu lângă un drum, adică și elementele practice trebuie avute în vedere la modul foarte concret.

(...)

Un om care a muncit toată noaptea să deblocheze o situație pentru ca niște trenuri să meargă și oamenii să nu mai stea în câmp în garnituri, putem să judecăm pentru o replică nefericită, dar hai să judecăm oamenii, și de-asta spun, îl evaluăm la șase luni, la un an, să judecăm oamenii după ceea ce fac și mai puțin după ceea ce spun.

După trei luni de zile, un manager are în continuare toată credibilitatea că poate să facă această reformă pentru că, repet, o vorbă neinspirată nu ține loc nici de garanție nici de argument. Eu cred că acest om poate să facă o schimbare.

Eu cred că telespectatorii știu foarte clar că nu datorită domnului Vizante, care e acolo doar de trei luni s-au stricat locomotivele și înțeleg că datorită domnului Vizante, linia va fi iar funcțională după accidentul teribil de la Fetești. Cred că oamenii înțeleg.

(...)

Cred că un om trebuie judecat după faptele lui și nu după vorbele lui. Cred în asta independent de actualul director de la CFR Călători, cred asta în ce înseamnă politica din România.

Cosmin Prelipceanu: E important să afle o țară întreagă că un domn director plătit din bani publici  nu doarme noaptea?

Dan Barna: Haideți să nu fim de rea credință acum. Să luăm și a doua parte. Nu a dormit noaptea lucrând ca să deblocheze situația generată de furtună. Directorul nu a stat în pat, ci a stat la postul de comandă și împreună cu echipa au reușit să deblocheze spre dimineață, efectele unei furtuni teribile.

(...)

Cosmin Prelipceanu: Ați zis că îl veți evalua la sfârșitul primelor șase luni de mandat. Dați-ne data și un obiectiv pe care i l-ați dat ca să știm și noi dacă și-a făcut treaba sau nu.

Dan Barna: La asta vă va răspunde ministrul transporturilor pentru că nestabilindu-i eu obiectivele ar fi chiar comic să m-apuc să-i dau obiective la televizor. Obiectivele generale sunt cele pe care le au toți managerii – eficientizarea de cheltuieli, optimizare a resursei umane. Când vorbim de investiții în calea ferată vorbim de trenuri noi, de vagoane noi, tocmai acestea sunt obiectivele pe care și le-a asumat ministerul.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
VIDEO: Avion de pasageri cu peste 70 de persoane la bord, prăbușit în...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
Programul creșterilor de pensii în 2025. Indexarea și Mica Recalculare aduc mii de lei în plus
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Un pui de cerb axis a venit pe lume la Zoo Târgu Mureș. De ce confundă oamenii această specie cu căprioarele
Film Now
Cum arată acum Marv, unul dintre bandiții din "Home Alone". Cu ce se ocupă după ce a renunțat la actorie...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...