Cât va costa cârpirea drumurilor după ieșirea din iarnă. Termen optimist de finalizare a lucrărilor

Data actualizării: Data publicării:
gropi

Se termină cu zăpada şi începe peticirea drumurilor. Autorităţile promit cârpirea lor până în aprilie, când temperaturile vor permite începerea unor lucrări mai serioase. Anul acesta se vor face reparaţii la drumuri şi autostrăzi de jumătate de miliard de lei. Ciuruite sunt şi multe străzi din Capitală. Cârpirea gropilor nu este suficientă, se plâng mii de bucureşteni care locuiesc pe străzi care nu au văzut niciodată asfaltul.

Şoferii care circulă pe centura Capitalei trebuie să fie cu ochii în asfalt dacă vor să nu ajungă cu maşina în service. Şoseaua s-a umplut de gropi.

Şi nu este singurul drum care a ieşit ciuruit din iarnă. Un filmuleţ postat pe Facebook cu centura Călimăneşti dă fiori oricărui şofer. Gropile sunt atât de multe încât asfaltul pare excepţia.

Cratere au apărut şi pe autostrada spre Piteşti, unde o echipă de la Drumuri le dădea speranţe şoferilor că ar putea scăpa de ele. Intimidaţi de camera de filmat au lăsat treaba pe jumătate neterminată. I-am reîntâlnit, însă, ceva mai încolo astupând cu acelaşi spor alte gropi.

Muncitor: Astupăm doar gropile care sunt mai adânci. Atât.
Reporter: Şi mâine veniţi cu asfalt?
Muncitor: Da, da.
Reporter: Pentru astea, tot pentru ele?
Muncitor: Le luăm pe toate la rând.

Abia în aprilie va începe, de fapt, marea asfaltare, spun şefii de la Drumuri. Până atunci sunt doar lucrări provizorii.

Alin Serbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR: Dacă se deteriorează aceste lucrări provizorii le repetăm până vremea ne va permite să intervenim mai serios.

Compania de Drumuri are anul acesta 550 de miliioane de lei pentru repararea drumurilor. Pentru că se folosesc materiale de proastă calitate aceste cârpeli nu ţin, spun reprezantanţii Asociaiei România fără Gropi. Şi dau chiar exemplul autostrăzii Bucureşti-Piteşti.

Alex Vîlvoi, Asociaţia România Fără Gropi: Anul trecut s-au făcut nişte asfaltări pe anumite porţiuni de drum şi fix acele porţiuni asfaltate, nu au nici 6-7 luni de când s-au asfaltat, sunt pline de gropi. Este asfalt de proastă calitate pentru că probabil sau foarte probabil se fură la reţetă.

Pline de gropi sunt şi multe străzi şi bulevarde din Capitală. Mii de bucureşteni ar vrea, însă, şi ei gropi în asfalt, pentru că asta ar presupune ca străzile pe care locuiesc să fie întâi asfaltate. Sunt peste 200 de străzi, care nu au văzut niciodată astfalt, în Bucureşti. Drumul Piscul Moşului şi Drumul Piscul Radului, din sectorul 1, sunt două dintre ele.

Ştefan Popa, localnic: Nu avem un drum asfaltat, nu avem iluminat public. Nu poţi să circuli în condiţii de siguranţă. Primăria, din 2015 ştie despre aceste aspecte. ADP-ul a adus niste criblură pentru a o împrăştia peste gropi. În două zile gropile revin.

Cele dou străzi au împreună nici un kilometru, iar asfaltarea lor nu e scumpă, spun localnicii. Nu banii ar fi, însă, problema.

Andrei Attila, localnic: Trebuie să exproprieze din terenul ăsta 100 mp şi din terenul alălalt tot 100 de mp.

Reprezentanţii primăriei Sectorului 1 spun că nu pot face mai nimic deocamdată, pentru că întregul Plan Urbanistic Zonal pentru zona de nord este suspendat.

Cosmin Fodoroiu, director investiții: E o infracțiune dacă intervenim pe străzile acelea. Pe toate cele 21 de străzi din zona PUZ de nord.

Zeci de străzi neasfaltate sunt, însă, şi în alte patru sectoare din Capitală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...