Amenzi pe bandă rulantă pentru șoferii Uber. Politiștii au sancționat vineri 16 șoferi în doar câteva ore

Data actualizării: Data publicării:
politisti rutiera politie

Efectele ordonanţei anti-Uber, în Capitală: 16 şoferi amendaţi, pentru că nu aveau licenţă taxi aşa cum cere de joi legea. Licenţe pe care doar taximetrişti au cum să le aibă şi chiar şi ei n-ar mai avea de unde. Numărul de licenţe în Bucureşti a fost de mult depăşit.

Potrivit Brigăzii Rutiere, unul dintre şoferi a fost amendat pentru că transporta clientul în Bucureşti, deşi era autorizat într-o localitate din judeţul Ilfov.

De asemenea, 11 conducători auto au fost sancţionaţi pentru că nu deţineau autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă pentru transportul de persoane în regim de închiriere, sancţiune prevăzută de art. 7 alin (2) şi sancţionată de art. 55 pct. 3), lit. h din Legea 38/2003.

În cazul acestor sancţiuni, ca măsură complementară, s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.

„16 conducători auto au fost sancţionati pentru efectuarea transportului public de persoane în regim de închiriere cu conducator auto, fără a deţine copie conformă valabilă, sancţiune prevazută de art. 7 alin (2) şi sancţionată de art. 55 pct. 3), lit. h din Legea 38/2003 privind transportul în regim taxi sau de închiriere, cu modificările ulterioare. În cazul ultimelor 14 sancţiuni, ca şi măsura complementară s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare”, anunţă Brigada Rutieră.

Polițiștii rutieri au amendat, joi, cu câte 1.000 de lei patru șoferi de Uber care transportau clienți, trei dintre aceștia fiind lăsați, de asemenea, fără certificatul de înmatriculare și fără plăcuțe pentru o perioadă de 6 luni.

Ministrul Transporturilor: Șoferii care au luat amenzi să meargă să le conteste în instanță

Ministrul Transporturilor spune că şoferii care folosesc UBER, Bolt și Clever nu sunt scoşi din joc şi că legea a fost prost interpretată, adăugând că este pregătită o ordonanță de urgență care să reglementeze serviciile de ride-sharing. De asemenea, el le-a spus șoferilor care au fost amendați că le pot contesta în instanță.

„Eu îi sfătuiesc pe șoferii care au luat amenzi astăzi să meargă să le conteste în instanță. Să știți că și eu am fost amendat de poliție și am contestat când am considera că mi s-a făcut o nedreptate”, a mai spus Răzvan Cuc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri