90 de milioane de euro pentru cel mai "precis" proiect de infrastructură. Ministru: Va fi în mandatul meu

Data actualizării: Data publicării:
lucian sova fb

În orizontul anului 2020 se va putea circula cu trenul de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni, studiul de fezabilitate urmând să fie gata în mai puţin de o lună, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

"Vă asigur că vom avea tren între Gara de Nord şi Otopeni. O să avem tren în mandatul meu la Otopeni. (...) Ştiu precis că în orizontul lui 2020 vom merge cu trenul de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni - şi vă spun foarte sigur că da. În câteva luni de zile, despre acest proiect acum trei luni nu vorbea nimeni, am făcut procedura de achiziţie pentru studiul de fezabilitate. Am contractat studiul de fezabilitate. Terminăm studiul de fezabilitate în noiembrie. Am obţinut certificat de urbanism şi mulţumesc primarului de la Otopeni, care ne-a dat tot sprijinul fără a fi PUZ pe un sector de acolo, asumându-şi primăria de acolo să facă PUZ. Este un primar foarte bun, cu care m-am înţeles foarte bine. A dat sprijin unui proiect important pentru un proiect care e important şi pentru locuitorii din Otopeni şi pentru cei din Bucureşti şi pentru toţi cei care călătoresc prin Aeroportul Otopeni. Am avut o discuţie cu dumnealui la Ministerul Transporturilor, invitându-l acolo, şi mi-a răspuns cu foarte multă deschidere. Am înfiinţat un grup de lucru care funcţionează pe lângă Consiliul Judeţean Ilfov. Am participat la şedinţe acolo. Acel grup de lucru este foarte eficient, aşa că azi lucrăm la obţinerea avizelor pentru certificatul de urbanism dedicat autorizaţiei de construcţie, iar cele mai multe avize le aştept de la instituţii care se află în subordinea Ministerului Transporturilor", a afirmat Şova, la Antena 3.

El a explicat că proiectul prevede dublarea aliniamentului existent în prezent, care va fi realizată de CFR Infrastructură, şi traversarea pe viaducte a DN1.

"Există o legătură feroviară rudimentară şi care nu vine până în aeroport. Este vechea linie de cale ferată ce merge de la Bucureşti, traversează Otopeni. Acolo e făcută o gară, e făcută o improvizaţie, o scară rulantă... Deja se lucrează la implementarea părţii de proiecte de dublare a căii ferate pe aliniamentul existent. CFR Infrastructură va construi singură dublarea, încă un segment de cale ferată, pe aliniamentul paralel cu cel care există. Studiul de fezabilitate este gata în mai puţin de o lună de zile. Soluţia care se prefigurează a fost discutată, nu e un secret, de mai multe ori într-o săptămână cu cei care lucrează şi răspund de acest proiect. Este, deşi pare mic, este un proiect de 90 milioane euro, dar este extrem de important pentru ceea ce înseamnă el ca şi serviciu. Este vorba de vreo 16 kilometri de cale ferată, dar pe un segment, pentru a putea încrucişa trenuri pe aliniamentul vechii căi ferate, se construieşte încă un fir, care va coti spre dreapta, spre aeroport, traversând pe deasupra, pe estacade, pe viaducte, DN 1 şi toată infrastructura rutieră", a spus ministrul Transporturilor.
Oficialul MT a precizat că proiectul va fi licitat, dar există o strategie de contractare diferită de ceea ce a fost până acum, respectiv un dialog competitiv, iar ofertele vor fi selectate nu neapărat pe preţul cel mai mic.

"Termenul de execuţie va fi foarte strâns, dar posibil de realizat, pentru că este vorba până la urmă de multe prefabricate, de nişte piloni care se toarnă şi de cale ferată care nu e ca asfaltul, să-l torni din metru în metru, poate fi cumpărată", a subliniat Şova.

Acesta a menţionat că le-a adresat o invitaţie marilor constructori din România pe cale ferată de a face o asociere prin care mai mult să-şi promoveze imaginea decât să câştige sume importante.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Două localități din România ating geruri la cote extreme. Se spune că este atât de frig încât până și râul...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Ylva Johansson
Șefa migrației din UE a tras un semnal de alarmă cu privire la vizele rusești. Care ar fi amenințările la...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...