Toți miliardarii tineri din lume și-au moștenit, de fapt, averile, nu le-au câștigat muncind

Data actualizării: Data publicării:
femeie imbracata în negru și barbat in costum deschis la culoare si ochelari de soare
Leonardo Maria del Vecchio, 28 de ani, care a devenit miliardar după moartea tatălui său, Leonardo Del Vecchio, în 2022, și iubita lui, actrița Jessica Serfaty FOTO: Getty Images

Toți noii miliardari din lume care au sub 30 de ani - 15 la număr - și-au moștenit averea, acesta fiind primul val al „marelui transfer de avere” în care este de așteptat ca peste 1.000 de oameni bogați să le transmită moștenitorilor lor peste 5,2 trilioane de dolari, în următoarele două decenii.

Există deja mai mulți miliardari decât oricând (2.781), iar numărul este de așteptat să crească în următorii ani, pe măsură ce o generație îmbătrânită de superbogați se pregătește să-și transfere averea către copiii lor.

Forbes, citată de The Guardian, a descoperit că existau 15 miliardari tineri, cu vârsta până în 30 de ani, care nu și-au câștigat propria avere, ci doar au primit moșteniri.

Printre aceștia se numără și irlandezul Firoz Mistry, de 27 de ani, și fratele lui, Zahan, de 25 de ani, care au fiecare câte aproximativ 4,9 miliarde de dolari din participațiile lor la Tata Sons, compania-mamă a conglomeratului indian Tate Group, care deține mai multe mărci de mașini, inclusiv Jaguar Land Rover. Ei au moștenit participațiile de 4,6% din companie în 2022, după moartea tatălui lor, Cyrus Mistry, care a decedat la mai puțin de trei luni după bunicul lor Pallonji.

Trei copii ai lui Leonardo Del Vecchio, fondatorul companiei de ochelari de soare de lux Luxottica, au devenit miliardari după moartea lui, în 2022. Leonardo Maria, 28 de ani, Luca, 22 de ani, și Clemente Del Vecchio, 19 ani, au moștenit fiecare un pachet de 12,5% din acțiunile companiei Delfin cu sediul în Luxemburg, care deține aproape o treime din EssilorLuxottica, compania din spatele brandurilor Ray-Ban și Oakley. Frații au o avere estimată la 4,7 miliarde de dolari fiecare.

Cel mai tânăr miliardar din lume este Livia Voigt, de 19 ani, care are o avere de 1,1 miliarde de dolari datorită unui pachet de 3,1% din WEG Industries, un producător brazilian de echipamente electrice co-fondat de bunicul ei Werner Ricardo, care a murit în 2016. Pe listă se află și sora ei mai mare Dora Voigt de Assis, de 26 de ani.

Experții băncii elvețiene UBS au declarat: „În următorii 20-30 de ani, peste 1.000 dintre miliardarii de astăzi vor transfera mai mult de 5,2 trilioane de dolari moștenitorilor lor. Cum am ajuns la această cifră? Pur și simplu adunând averea celor 1.023 de miliardari care astăzi au 70 de ani sau mai mult”.

Cea mai bogată persoană de pe planetă este proprietarul majoritar al conglomeratului de bunuri de lux LVMH, Bernard Arnault. Are 75 de ani și recent și-a promovat copiii în roluri cheie în afacere. Arnault are o avere estimată la 233 de miliarde de dolari, cu 10% mai mult față de anul trecut.

Charles Koch, cel mai mare dintre frate din familia de industriași din SUA, are 88 de ani. Phil Knight, co-fondatorul miliardar al Nike, are 86 de ani.

Un total de 70 de trilioane de dolari vor fi moștenite de următoarea generație în următorii 20 de ani, potrivit estimărilor firmei de consultanță Cerulli Associates.

Unul dintre cei mai tineri miliardari care și-au câștigat averea - și nu au moștenit-o - este Ben Francis, de 31 de ani, fondatorul britanic al brandului de sport Gymshark. Averea lui este estimată la 1,3 miliarde de dolari.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri