Termen depășit pentru autostrada Sibiu-Pitești

Data publicării:
agerpres

Un document publicat pe pagina de internet a Ministerului Fondurilor Europene arată că primele contracte pentru autostrada Sibiu-Piteşti ar putea fi semnate în primul trimestru al anului 2018.

Un alt minister, cel al Transporturilor, preconiza de curând că lucrările de construcţie s-ar putea întinde pe 4 ani. Ceea ce ar însemna că autostrada Sibiu-Piteşti ar putea fi deschisă circulaţiei abia în 2022. Iar în documentul Ministerul Fondurilor Europene data la care va fi terminată implementarea proiectului este trimestrul IV din 2023.

Deci oricare ar fi referinţa, ideea de bază este că termenul avansat iniţial şi pentru care s-a insitat, 2020, va fi depăşit.

Dacia, compania care a cerut cu insistenţă construcţia autostrăzii Sibiu-Piteşti, ar fi vrut ca lucrările să înceapă şi să se termine mult mai repede. Ba chiar a susţinut că viitorul fabricii de automobile de la Mioveni depinde de construcţia acestui drum.

Ceea ce aşteptăm cu adevărat din partea Guvernului este ca autostrada să fie terminată până în 2020”, a declarat Nicolas Maure, preşedintele Dacia.

La finele anului trecut, Ministrul Transporturilor, Dan Costescu dădea ca posibil termen de finalizare a autostrăzii anul 2020. Dar ca să fie respectat, lucrările ar trebui să începă foarte repede, chiar de anul acesta.

Guvernul a sperat ca în 2015 să termine studiul de fezabilitate pentru cele două capete ale autostrăzii, mai uşor de construit, astfel licitaţia pentru găsirea constructorilor să fie realizată cât mai repede. Dar, luna trecută, termenul limită pentru finalizarea studiilor fost amânat până în vara acestui an.

După surparea unei bucăţi din autostrada Sibiu-Orăştie, Ministerul Transporturilor nu a dorit să rişte ca probleme asemănătoare să apară şi pe Autostrada Sibiu-Piteşti din cauza unei analize grăbite reliefului.

Dar, cu studiul de fezabilitate încheiat abia în luna iunie va fi aproape imposibil ca şantierele la cele două capete să fie deschise mai devreme de 2017. Abia apoi vor fi căutaţi constructori pentru secţiunile mult mai grele de autostradă care vor trece prin munţi.

Întârzierile care au apărut la acest proiect sunt şi o consecinţă a faptului că a devenit o prioritate abia de curând. Multă vreme varianta preferată pentru traversarea Carpaţilor a fost Comarnic-Braşov.

Citiți și Ce autostrăzi vor fi construite din banii UE pentru exercițiul 2014-2020

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri