TAROM anunță bilete mai ieftine cu 20% cu ocazia Centenarului. Ce rute sunt la ofertă

Data publicării:
aeronava tarom
Biletele gratuit sunt oferite copiilor cu vârsta de până la 11 ani. Foto: Shutterstock

Compania aeriană naţională TAROM anunţă discounturi de 20% la preţul biletelor achiziţionate pentru rutele interne, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie, ofertă lansată cu ocazia Centenarului.

tarom avion tarom shutterstock_634568753
Foto: Shutterstock

"Este un gest firesc de apreciere faţă de momentul istoric pe care dorim să îl marcăm alături de toţi românii. De Centenar, TAROM a deschis şapte noi rute interne, conectând astfel toate regiunile istorice ale României. Suntem motivaţi de angajamentul pe care compania naţională îl are în faţa românilor. Dorim, din nou, să fim uniţi, oriunde am fi", a afirmat Werner Wolff, director general al TAROM, potrivit Agerpres.

Oferta de Centenar lansată de TAROM este valabilă pentru toate biletele cumpărate pe rutele interne operate de companie, reducerea fiind de 20%.

Biletele sunt disponibile pentru vânzare atât pe site-ul www.tarom.ro, cât şi prin agenţiile proprii şi cele autorizate din ţară şi de peste hotare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri