Oprirea producţiei a început vineri după-amiază şi durează 24 de ore, conform procedurilor standard, potrivit surselor citate de Mediafax.
Angajaţii companiei nu au fost anunţaţi în legătură cu motivele care stau la baza acestei decizii.
Informaţia privind oprirea producţiei la Petrotel-Lukoil a fost confirmată şi de surse din administraţia locală din judeţul Prahova.
Reprezentanţi ai Lukoil au refuzat orice comentariu pe acest subiect.
Cu toate acestea, într-un comunicat de presă transmis vineri de Serviciul de presă al Grupului Lukoil se precizează că în 2 octombrie autorităţile din România au făcut percheziţii în sedii ale companiilor afiliate grupului petrolier, în incinta rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploieşti, şi că producţia acestei rafinării nu a fost suspendată.
”După cum s-a cerut, autorităţile au primit documente financiare, inclusiv în format electronic despre situaţia rafinăriei Petrotel-Lukoil. Nu au fost formulate acuzaţii la adresa companiilor din grupul Lukoil L sau la adresa angajaţilor. Producţia la rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploieşti nu a fost suspendată, aceasta funcţionând în regim normal. Suntem convinşi că autorităţile din România vor clarifica întreaga situaţie şi că va fi luată o decizie corectă. Lukoil este activă pe piaţa din România din anul 1998 şi, în prezent, este cea mai mare companie energetică rusească pe piaţa din România. Până în momentul de faţă, nu au existat probleme între compania Lukoil, administraţia fiscală sau alte autorităţi din România. Impozitele la bugetul de stat au fost plătite fără probleme, iar clienţii din România au beneficiat de produse de înaltă calitate", arată, în comunicatul de presă, Vladimir Nekrasov, prim-vicepreşedinte al companiei Lukoil.
Într-un comunicat de presă transmis joi, Parchetul Curţii de Apel Ploieşti anunţa că au fost făcute 23 de percheziţii la sediile societăţilor comerciale S.C. PETROTEL LUKOIL S.A. Ploieşti, S.C. LUKOIL ENERGY & GAS ROMÂNIA S.R.L., S.C. LUKOIL LUBRICANTS EAST EUROPE S.R.L., S.C. AGENŢIA LUKOM-A-ROMÂNIA S.R.L., S.C. TP LOG SERVICES S.R.L., toate din Ploieşti.