STATISTICĂ. Gazele, în topul scumpirilor din ultima lună

Data publicării:
flacara aragaz - 3308057-Mediafax Foto-Ovidiu Dumitru Matiu-1

Preţurile au scăzut în medie cu 0,34 la sută luna trecută faţă de iunie, datorită recoltei bogate. S-a văzut, de altfel, în pieţe şi în magazine, că la produsele alimentare avem cele mai mari ieftiniri. În schimb, cele mai mari creșteri se înregistrează la gaze și la cheltuielile pentru apă, canal și salubritate, arată datele Institutului Național de Statistică.

Preţurile de consum sunt în scădere cu 0,34% în iulie față de iunie 2013.

Astfel, preţurile alimentelor au scăzut în medie cu 1,62% în iulie. Cel mai mult s-au ieftinit legumele și conservele de legume, cu 13,34%. Și prețurile la fructe și conserve de fructe au scăzut în iulie, cu 4,49%.

O ușoară scădere a prețurilor se înregistrează și la ulei și grăsimi, cu 0,84%.

Această scădere era prevăzută de specialiștii de la BNR, fiind pusă pe seama anului agricol bun.

Faţă de luna iunie, preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,5%, respectiv cu 0,3%.

Cele mai mari scumpiri au fost la gaze naturale. Prețurile au crescut cu 7,92% în iulie față de luna precedentă.

Și cheltuielile cu apa, canalul și salubritatea au crescut în iulie cu 3,03%.

Banca Naţională a României a redus săptămâna trecută prognoza de inflaţie pentru acest an şi anul viitor, la 3,1%, de la proiecţia anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%. Ţinta de inflaţie a băncii centrale este de 2,5% plus/minus un punct procentual.

În iunie, preţurile de consum ale populaţiei au stagnat faţă de luna anterioară, rata anuală a inflaţiei plasându-se la 5,37%.

De ce a crescut prețul gazelor

Conform calendarului guvernamental, prețul gazelor a crescut, de la 1 iulie, cu 8 la sută pentru consumatorii industriali și cu 3 la sută pentru cei casnici. O a doua etapă a scumpirii gazului urmează la 1 octombrie.

România analizează, după ce OMV a anunţat că proiectul Nabucco a eşuat, diverse scenarii privind perspectivele resurselor interne de gaze naturale şi conectarea la piaţa regională de profil, iar gazele din Marea Neagră şi cele de şist au potenţialul de a creşte independenţa energetică naţională. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...