Start prost în 2016 pentru piețele financiare, din cauza Chinei

Data publicării:
bursa china getty

Panica s-a propagat în cascadă pe pieţele din China în prima zi de tranzacţionare a anului. Teama deja existentă în rândul investitorilor a fost inflamată de datele care arată că, pentru a zecea lună consecutiv, producţia industrială chineză a scăzut. Până la 13:00, ora Chinei, indicele Bursei din Shanghai deja scăzuse cu 5%, moment în care s-au activat noile mecanisme automate de suspendare a tranzacţionării. Conform noilor reguli, timp de un sfert de oră bursa a fost oprită. Însă, după reluarea tranzacţiilor acţiunile şi-au continuat prăbuşirea. Şi, când scăderea a ajuns la 7%, tranzacţiile au fost suspendate automat pentru restul zilei.

Aceste plase de siguranţă au fost introduse pentru a fi evitate situaţii precum cea din vara anului trecut, când, din iulie până în august, acţiunile şi-au pierdut o treime din valoare. La fel ca anul trecut, problemele din China s-au propagat. În Europa, cel mai mare deranj a fost pe bursa de la Frankfurt.

„Indicele DAX a deschis în scădere puternică astăzi din cauza datelor negative din China a scăderii de pe bursă de 7% şi a suspendării tranzacţionării. Toate acestea ne-au pus pe gânduri şi pe noi”, a explicat Fidel Helmer, analist la Hauch&Aufhaeuser.

Totuşi, investitorii chinezi, marea majoritate persoane fizice, se plâng că mecanismul care ar trebui să îi protejeze nu face să provoace un efect de domino. Accelerează vânzarea acţiunilor la un preţ mic înainte de oprirea iminentă a tranzacţionării.

Pe de altă parte însă, bursa din Shenzhen, care nu are aceleaşi reguli şi măsuri de siguranţă ca cea din Shanghai, a scăzut mai mult astăzi, cu peste 8%. Totuşi, mai presus de pesimismul propagat în lanţ în rândul investitorilor chinezi, frânarea producţiei industriale, care a produs panica de astăzi, este un motiv de îngrijorare pentru întreaga lume.

„Ne aşteptam la o creştere modestă în decembrie când, de fapt, am văzut o scădere destul de mare. Este o reînnoire a temerilor care au pus presiune pe tranzacţiile din ultimii ani şi anume că încetinirea economiei chineze este tot mai mare, ceea ce afectează orice industrie care depinde de China”, spune Jasper Lawlor, analist la CMC Markets.

Dar scăderea producţiei industriale chineze a fost compensată, cel puţin parţial, de creşterea serviciilor. Însă, pentru mulţi investitori, această evoluţie nu este de ajuns.

Starea economiei arată că are nevoie de noi stimuli şi sunt îndoieli mari că banca centrală şi autorităţile centrale de la Beijing vor fi capabile să vină cu medicamentul corect, în doza potrivită.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”