Șefii Raiffeisen privind darea în plată: Vom înăspri și mai mult creditarea

Data publicării:
maxresdefault

Raiffeisen Bank intenţionează să înăsprească şi mai mult condiţiile de acordare a creditelor imobiliare, după ce a mărit avansul la 35% pentru finanţările în lei şi la 40% pentru cele în euro, dacă legea dării în plată va primi avizul Curţii Constituţionale a României, în urma contestării actului normativ de către instituţiile de credit, a declarat preşedintele băncii, Steven van Groningen, într-un interviu pentru News.ro.

Avertismentele bancherului austriac vin în condițiile în care săptămâna trecută BNR a propus un nou regulament care va îngreuna accesarea creditelor.

Noul regulament se va aplica nu doar băncilor, ca fostul regulament, ci și ”instituţiilor financiare nebancare (IFN – n.red.) persoane juridice române şi sucursalelor instituţiilor financiare străine, înscrise numai în Registrul general”, se arată în regulament.

Nu în ultimul rând, conform noilor propuneri de norme ale BNR, nu va conta dacă bunul cumpărat va avea o valoare de piață mult mai mare decât creditul luat. ”La evaluarea capacității de rambursare a clientului, împrumutătorii iau în considerare predominant capacitatea acestuia de a genera venituri necesare rambursării creditului şi, doar ca element secundar, faptul că valoarea bunului imobil rezidențial depășește valoarea creditului sau perspectiva de creștere a valorii bunului imobil rezidențial în situaţia în care creditul este acordat în scopul construirii sau renovării respectivului bun imobil rezidențial”, arată noul regulament. Măsura BNR este stranie căci elimină total din procedura de acordare a creditelor concepte fundamentale precum cel de evaluare a bunului cumpărat pe baza creditului.

La stabilirea bonității personale împrumutătorul, adică banca, nu va mai analiza doar existența altor rate sau a cheltuielilor cu chiria, alimentația familiei, ci și obligații precum taxele sau asigurările de plată.

Noul regulament mai impune: ”Împrumutătorii analizează capacitatea de rambursare a clienţilor pe baza unui nivel al veniturilor curente considerate eligibile de către împrumutători, care nu poate depăşi cu mai mult de 20% pe cel aferent anului anterior ”. Noile propuneri pot fi comentate doar până vineri căci BNR a stabilit un termen de doar două zile pentru formularea de propuneri.

Cât privește măsurile de înăsprire a creditării adoptate de bănci în ultima perioadă, acestea nu riscă să rămână cu disponibilitățile neplasate. Ministerul Finanțelor are planificate în 2016 împrumuturi interne cifrate la 50 miliarde de lei. Nu vor împrumuta bani populației, vor cumpăra titluri emise de stat iar profiturile sunt salvate. Potrivit raportului pe 2015, Raiffeisen deține deja titluri în sumă de 79 de miliarde de lei emise de statul român. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...