Secretul succesului. Tineri cu afaceri de peste un milion de euro pe an

Data publicării:
antreprenori tineri

La 33 de ani, Mihai Pătraşcu este de aproape un deceniu propriul său şef. Aşa se face că la vârsta la care alţi tineri de vârsta lui încă încearcă să-şi găsească un drum în viaţă, Mihai şi-a zis că singura cale este succesul.

Aveam doar o nebunie, doar a mă apuca de orice, pur și simplu simțeam nevoia să creez ceva, astfel încât să iasă un lucru profitabil”, povestește Mihai Pătraşcu, directorul unei firme de comerţ online.

Pentru că stă şi 12 ore pe zi la sediul firmei, l-a amenajat aproape ca şi cum ar fi acasă. Aşa se face că un call-center coabitează fără probleme cu un şemineu, iar căţelul lui Mihai e o prezenţă familiară. Tânărul patron recunoaşte că la început n-a fost deloc uşor. La început repara calculatoare în sufragerie şi le ducea chiar el clienţilor, însă abilitatea de a se adapta din mers noilor tehnologii l-a ajutat mult.

Am trecut de la dormitorul meu, acel garaj din filmele americane, de la ansamblarea în sufragerie la un apartament cu trei camere. Ne-am mutat apoi într-un showroom mare, apoi într-unul dublu”, spune Mihai.

La fel ca Mihai a procedat şi Dan Ştefan. Timp de șapte ani, a învăţat toată bucătaria unei afaceri serioase, într-o firmă de consultanţă din Franţa. Aşa că, la revenirea în România, nu i-a fost deloc greu să construiască de la zero, împreună cu fratele său, o firmă de închrieri auto. Iar criza din 2008, care pentru mulţi a fost un dezastru, pentru ei a fost mană cerască.

Perioada dură ne-a forţat să ne reinventăm, de la un business clasic de închirieri maşini către persoane fizice am mers către servicii de firme, mai mult de 80%. Ne-a ajutat experienţa, contactul cu o economie mai dezvoltată şi să înţelegem cum funcționeaza sectorul serviciilor”, explică Dan Ștefan.

La fel de hotărâţi să fie cei mai buni din domeniu sunt şi doi fraţi care conduc de opt ani o firmă de servicii IT, iar acum au ajuns să organizeze cursuri de perfecţionare pentru cele mai mari firme din industria software.

„Noi am fost crescuți de mici cu formula familia pe primul loc. Știi că ai lângă tine o persoană pe care te poţi baza, care are aceleaşi idei şi valori. Am construit cu paşi repezi şi am avut nebunia antreprenorului de a ajunge mare repede”, spune Cristian Logofătu, patronul unei firme de servicii software.

Toţi aceşti tineri au reuşit. Nu le-a fost deloc uşor, dar nici nu se plâng. Mare lor problemă şi dorinţă, în acelaşi timp, este ca statul să nu mai schimbe legile peste noapte.

Dan Ştefan, patronul unei firme de închirieri autoturisme: „Noi, antreprenorii, vrem să existe o stabilitate, să fim lăsaţi să ne facem treaba, că avem destulă, şi să fim lăsaţi să producem, să nu fim împovăraţi cu taxe”.

Mihai Pătraşcu, directorul unei firme de electronice: „Ne bucurăm de un mediu care creşte vertiginos, nu ne punem problema ce se întâmplă în jur, noi ne urmăm calea”.

Cristian Logofatu, patronul unei firme de servicii software: „Nu ne ţine pe loc legislaţia. Fiecare ban făcut ca profit noi l-am reinvestit în dezvoltarea companiei”.

Nu este însă uşor să faci afaceri în România. Ţara noastră este pe locul 48 într-un clasament de 189 de state, dar suntem devansaţi de ţări precum Bulgaria, Muntenegru sau chiar Rwanda.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri