Românii cu credite în lei vor plăti rate mai mici

Data publicării:
lei ron bani mediafax foto octav ganea

Băncile au avut nevoie de câteva luni pentru a tăia dobânzile la împrumuturile în lei. Cine are un credit ipotecar în moneda naţională, echivalentul sumei de 50.000 de euro, pe o perioadă de 30 de ani, plăteşte o rată cu 400 de lei mai mică față de începutul anului.

„Mai este loc de scădere a ratelor de dobândă. Am văzut un anunț de la Banca Națională la sfârșitul săptămânii trecute ce spunea că lichiditățile se vor îmbunătăți și anul viitor. Ratele de dobandă vor continua să scadă în primul semestru al anului viitor”, a spus Vlad Muscalu, economist-şef al unei banci comerciale.

Nu la fel de norocoşi au fost cei care au credite în euro. La acelaşi credit ipotecar pe 30 de ani, rata este cu peste 2 euro mai mare faţă de începutul anului. Abia în noiembrie, Banca Centrală Europeană a redus dobânda de referinţă, cea în funcţie de care se calculează creditele în moneda europeană.

BCE vrea să stimuleze creșterea economică, ceea înseamnă că va asigura dobânzi cât mai mici pentru cei care au credite în euro. Nu sunt riscuri anul viitor, rămâne doar cel valutar”, a spus Marius Şerban, analist conso.ro.

Cursul valutar ar trebui să ofere un imbold în plus.

Ne așteptăm la un curs în jurul valorii de 4,40. Tendința va fi și mai mult de apreciere pentru anii următorii, așa că în 2016 pragul de 4 lei va fi testat”, a adăugat Vlad Muscalu.

Cu toate acestea, sunt destui români care nu au reușit să își achite restanțele mai vechi de trei luni, așa că rata creditelor neperformante a ajuns la 22 la sută. Este motivul pentru care băncile sunt mai atente cui împrumută bani.

„Băncile au o presiune foarte mare pe costuri din cauza acestor credite neperformante, ceea ce se reflectă în costul noilor oferte”, a menționat Marius Șerban.

Cele mai multe dintre creditele cu restanţe sunt cele în franci eleveţieni. De la sfârşitul verii, francul s-a scumpit cu aproape 6%. A ajuns astfel la nivelul de la sfârşitul anului trecut. O rată lunară de 600 de franci ajunge acum la aproape 2.190 de lei.

Românii au 5,6 milioane de credite şi datorează băncilor peste 100 miliarde de lei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri