ACTUALIZARE 10.50. „Degeaba constatăm după ani de zile că anumite firme au făcut evaziune fiscală. Mergem, le verificăm, stabilim impozite suplimentare, majorări, penalități și nu se încasează niciodată, iar evidențele fiscale sunt încărcate cu sume care nu sunt încasate pentru că firmele sunt cesionate sau nu au patrimoniu, sau administratorii sunt dispăruți”, a precizat Daniel Chițoiu.
______________________________
În această dimineaţă, autorităţile lansează proiectul de modernizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Reorganizarea ANAF a început însă din vară, când au fost regionalizate structurile teritoriale.
În urma reorganizării, care a fost aprobată de Guvern în iunie, cele 47 de structuri judeţene ale ANAF s-au transformat în 8 structuri regionale. Acestea se vor ocupa de colectarea impozitelor din cele 8 zone de dezvoltare existente în prezent.
O altă schimbare este desfiinţarea Autorităţii Naţionale a Vămilor şi a Gărzii Financiare. O parte a activităţii lor va fi preluată de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Modernizarea aduce şi apariţia Direcţiei Generale Antifraudă, prin desfiinţarea Gărzii Financiare, a structurilor de control din vămi şi alipirea Direcţiei de Integritate din ANAF.
Restructurarea i-a afectat şi pe angajaţi. Toţi au primit preavize luna trecută, iar o parte au avut de dat examene de departajare. Cel mult 400 de persoane vor fi concediate.
Restructurarea administraţiei fiscale costă 70 de milioane de euro, sumă împrumutată de la Banca Mondială.