Preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane: Dacă cei de la FMI ar fi convinși că banii din buget sunt folosiți judicios, ar fi mult mai relaxaţi

Data publicării:
radu merica google plus ahk romania

Radu Merica a explicat la Digi24 că există mai două variante pentru România – ruperea acordului cu FMI sau un acord cu instituția internațională în privința deficitului -, dar „niciuna din cele două reţete nu e 100% sigură”.

„Sigur că putem rupe acordul cu FMI și dat drumul la bani public în economie. La fel de bine ţinem acordul cu FMI, creăm încredere în România pe pieţele financiare, stimulăm investițiile private”, a explicat el.

Problema, din punctul său de vedere, este faptul că aceste negocieri au loc târziu, iar proiectul de buget a fost prezentat „după alegeri, după o campanie în care s-au făcut concesii, pomeni”.

Acest lucru „a decredibilizat un pic acest buget. Indiferent cum va arăta, nu va prezenta încredere, pentru că vine foarte târziu. Nu aveam pretenția să vină bugetul în august, cum se întâmplă în Germania. Dar putea veni la 1 octombrie, și atunci ar fi fost timp de dezbateri, analize în detaliu”, a spus el.

El a arătat că misiunea FMI în Bucureşti este foarte bine documentată, iar specialiștii analizează în cel mai mic detaliu fiecare poziţie bugetară.

„Stau și mă întreb, dacă cu toate fluctuațiile din ministere, ştim noi la fel de bine cum știu analiștii FMI cum se cheltuie, de exemplu, sectorul sănătății, ce impact are o majorare de salariu, chiar și mică, sau o primă de 700 de lei pentru profesori. Cred că FMI o ştie mai bine”, a spus Radu Merica.

În ceea ce privește poziția strictă a FMI referitoare la deficitul bugetar, omul de afaceri spune: „Dacă ar fi convinși că banii care intră în circuitul economic din buget sunt folosiți judicios, pentru infrastructură, cu proiecte fezabile, generatoare de beneficii macroeconomice, presupun că ar fi mult mai relaxaţi. Nu cred că ar reuși cineva să-i convingă că în 2015 vom fi în stare să folosim mai judicios decât în 2014 banul public. E un pic de lipsă de încredere din partea finanţatorilor faţă de executivul român, care în final se transmite în cifre”.

Negocierile dintre Executiv și FMI au loc în condițiile în care proiectul de buget trebuie să ajungă vineri în Parlament. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...