PARADOX. De şase ori mai multe taxe decât media europeană, dar şi cele mai mici încasări

Data publicării:
3101 20taxe-46847

Până acum firmele puteau opta pentru plata a 3% din cifra de afaceri sau pentru 16% din profit. De la 1 februarie, impozitul va fi pe încasări. Firmele cu o cifră de afaceri de sub 65.000 de euro anual vor achita în mod obligatoriu 3% din venituri. Este o creştere a cheltuielilor care se va răsfrânge în primul rând asupra angajaţilor.

Este o măsură care poate să afecteze foarte mult companiile foarte mici. Probabil că mai bine era să fie opţională aplicarea acestui impozit pe cifra de afaceri. E posibil, nu zic nu, să se întâmple multe falimente din punctul ăsta de vedere”, apreciază Cristian Nacu, partener în cadrul companiei de investiţii poloneze Enterprise Investors.

Tot de la 1 februarie, Guvernul va impune firmelor din domeniul energiei o taxă specială de 0,5% din venituri, o decizie care se va reflecta de această dată în preţuri: „Înţeleg că sunt instituţii ale statului care încearcă să găsească orice alte forme astfel încât majorarea taxelor sau introducerea de impozite noi, cum ar fi aceea în domeniul energetic, să nu ajungă până la urmă să fie suportată de consumatorul final”, avertizează specialistul Mihaela Mitroi, partener în compania de consultanţa fiscală PriceWaterhouseCoopers.

Deşi firmele din România se aşteptau la reducerea impozitelor, în special pe piaţa muncii, au primit în schimb altele noi. Nici măcar oficialii nu agreează ideea: Nu cred că e bine să schimbăm astfel de lucruri în cursul anului, ci cred că ar trebui schimbate începând cu un an fiscal, şi din prisma impactului bugetar, şi din prisma implicaţiilor la agenţii economici”, crede Dan Manolescu, Secretar de Stat în Ministerul de Finanţe.

În premieră, de la 1 februarie vor fi taxaţi toţi micii fermieri care au mai mult de două hectare de teren arabil sau mai mult de trei vaci şi şase porci în gospodărie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri