OUG. Guvernul vrea să creeze o instituție unică de supraveghere financiară

Data publicării:
florin 20georgescu 20resized 20mfax-37934

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ar urma să preia toate atribuțiile și prerogativele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), până cel târziu în luna martie a anului viitor.

Proiectul de act normativ, publicat azi pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, condus de vice prim ministrul Florin Georgescu,include, în partea introductivă, motivele pentru care s-a decis adoptarea unui act normativ de urgență.

„Având în vedere disfuncţionalităţile constatate, mai ales în ultima perioadă, în activitatea desfăşurată în sectorul pieţei de capital şi cel al asigurărilor, este necesară adoptarea unor măsuri de ordin legislativ, care să asigure eficientizarea activităţii de supraveghere sectorială realizată în afara ariei de competenţă a băncii centrale, luarea acestor măsuri în regim de urgenţă se impune în considerarea faptului că există riscul ca, în actuala conjunctură, în care se menţin tensiunile generate de criza economică, aceste disfuncţionalităţi să submineze, prin contaminare, încrederea populaţiei în serviciile oferite de întregul sistem financiar şi în modul în care se realizează supravegherea acestora”, se arată în document.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare ASF, se înfiinţează ca autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanţată, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, prin preluarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. ASF are sediul central în municipiul Bucureşti, str. Foişorului, sector 3 (sediul actual al CNVM - n.r.) şi îşi poate deschide reprezentanţe în orice altă localitate de pe teritoriul României în funcţie de necesităţi”, se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă.

Cum va fi aleasă conducerea noii instituții

„ASF preia de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi de la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, pe bază de protocoale de predare-preluare încheiate cu fiecare dintre acestea, în termen de 15 zile de la data numirii membrilor consiliului al A.S.F., dar nu mai târziu de 15 martie 2013, disponibilităţile băneşti existente în conturi și patrimoniul stabilit pe baza situaţiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii ce decurg din acestea”, se mai spune în proiectul de OUG.

Potrivit documentului, ASF este condusă de un consiliu format din 15 membri, dintre care un preşedinte şi trei vicepreşedinţi. Membrii consiliului ASF sunt numiţi de Parlament, în şedinţa comună a celor două Camere, la propunerea comună a Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital şi Comisiei economice, industrie şi servicii din Senat şi, respectiv a Comisiei buget, finanţe şi bănci şi Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor.

Comisiile reunite efectuează selecţia candidaţilor ce urmează să fie numiţi, exclusiv pe baza experienţei şi calificării profesionale în supravegherea sectorului financiar. Numirea membrilor Consiliului ASF se face pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...