Profesorul de economie Mircea Coșea este de părere că autoritățile ar trebui să înceapă o relaxare treptată a restricțiilor, așa cum au început și alte state, pentru că economia se află într-o situație de blocaj din care se va recupera greu. Criza sanitară omoară oameni acum, dar și criza economică poate să omoare oameni după o anumită perioadă, spune Mircea Coșea. Profesorul este de părere că pe etape, anumitor activități li se poate da drumul, cu măsurile de protecție de rigoare, așa cum au făcut și alte țări.
„Problema este - și mie mi se pare că trebuie să-i acordăm atenție din ce în ce mai multă - că nu facem un echilibru foarte real și foarte corect între criza sanitară și criza economică. Să știți că gravitatea în economie deja a început”, avertizează profesorul de economie.
„Calculele care s-au făcut în alte țări arată că atunci când economia coboară cu 10 la sută, trebuie să înceapă acest proces de ieșire din casă, cum se spune, adică trebuie reluată activitatea economică pe diferite domenii, cu diferite amplitudini, cu anumite condiții. La noi, economia, în mod instituțional - este declarația pe care a făcut-o prim-ministrul -, a scăzut deja cu 30 la sută. Suntem în momentul în care recuperarea va fi extrem de grea. Trebuie să înceapă o relaxare. Or, această relaxare văd că se face în alte țări. Germania se relaxează cu muncitori români - e un lucru pe care eu nu-l accept, dar asta e. În alte țări, lumea începe să se gândească la activități care pot fi desfășurate în condiții de siguranță”, a spus Mircea Coșea într-o intervenție la Digi24.
Ce domenii ar trebui relansate
„La noi, ar trebui să înceapă încet-încet statul să pună în mișcare anumite activități prin comenzi pe care trebuie să le dea statul. Statul a dat niște comenzi pentru măști, pentru costume. E bine, dar asta nu contează, sunt valori adăugate mici. Noi ar trebui să punem în funcțiune industria alimentară, pentru că trebuie să producem în țară produse din materia primă pe care o avem. Importurile vor merge mai greu în acest an”, arată Mircea Coșea.
„Trebuie să punem în mișcare toate serviciile care țin de așa-numita horeca. Încet, cu o anumită grijă, dar acolo avem pierderi imense, nu putem să le mai continuăm! Să nu credem cumva, așa cum zic americanii, că economia se va relansa ca o pizza congelată: e congelată, o pui la microunde, în 5 minute e gata și o mănânci! Economia se decongelează greu, cu cheltuieli mari și cu răbdare, deci trebuie să începem de pe acum”, a spus Coșea.
Fenomene de sărăcie, cu efecte sociale grave
Și mai trebuie spus ceva, adaugă profesorul. „Fără o infuzie de capital în economie nu ne vom putea mișca, iar bugetul României nu e capabil să facă așa ceva, e un buget cu deficit mare. Cred că mai trebuie să recurgem la împrumuturi, trebuie să fim mai atenți cu fondurile europene, trebuie să avem negociatori mai buni la Bruxelles, pentru ca din acești 500 de miliarde pe care Uniunea Europeană îi deblochează în curând să avem și noi o parte mai importantă, nu să ne dea ce a mai rămas de pe la alții, deci e momentul ca autoritățile să se gândească în mod foarte serios și la criza economică, nu numai la cea sanitară. Sigur, cea sanitară apără vieți. Acum. Însă să știți că cea economică poate să omoare oameni după o anumită perioadă, pentru că există posibilitatea unei scăderi importante a veniturilor la populație. Asta va duce la scăderea puterii de cumpărare și vor apărea fenomene de sărăcie și cu efecte sociale grave, dacă nu se iau măsuri”.
Profesorul Coșea mai susține că potrivit informațiilor pe care le are de la casele de avocatură care se ocupă de relația clienților cu băncile, deja băncile resping multe cereri de suspendare a ratelor. Câteodată, justificat, pentru că oamenii trebuie să se documenteze, să arate că sunt în situația care le dă dreptul să solicite amânarea ratelor. Măsura este mai mult teoretică decât practică, este de părere Mircea Coșea, care nu crede că va avea efecte foarte mari.
Austeritatea înseamnă împărțirea sărăciei
El spune că eforturile ar trebui să se axeze pe a crea venit, nu pe a tăia venit. „Austeritatea înseamnă împărțirea sărăciei între noi, ca să nu ne mai urâm unii pe alții. S-a creat o discordanță între cei care văd în privați elementele bune și valoroase ale societății, iar în bugetari „ăia care stau și nu fac nimic”. Nu-i chiar așa. Fiecare are rolul lui. Deci trebuie ca în viitor - iar viitorul ăsta cred că deja a trecut, ar trebui imediat - să ne ocupăm de măsuri serioase, iar unele măsuri, care sunt, după părerea mea, dubioase, ar trebui să fie gândite mai bine, de exemplu această măsură de a interzice exporturile de cereale și de produse alimentare. Aflăm că de fapt exporturile au fost interzise în afara UE, în UE e permis. Păi, ce-am făcut? Trebuia mai multă claritate și aici”, a arătat Mircea Coșea. Profesorul cere mai multă consecvență.
Iar în ceea ce privește reducerea salariilor demnitarilor și intrarea unor bugetari în șomaj tehnic, acestea sunt măsuri care au mai degrabă un sens de solidaritate. Din punct de vedere al economiei la buget, aportul este minim. „Așa-numitul șomaj tehnic la bugetari mi se pare un lucru absurd, demnitarii din guvern nu pot intra în șomaj tehnic, deci să nu ne așteptăm că de aici o să facem mari economii la buget”, spune profesorul Mircea Coșea.
Ce facem?
„Trebuie să se discute foarte clar acolo unde trebuie: Ce facem? Mergem în continuare cu acest stat în casă și blocare a economiei? Ea se va bloca, deja a început, peste un milion de contracte care nu mai funcționează, s-au blocat legăturile de aprovizionare, s-au blocat facturile.
Sau dăm drumul pe etape la anumite activități, cu măsurile de protecție pe care am putea să le luăm până la urmă, așa cum au făcut și alții în alte țări?” - și-a încheiat profesorul Coșea comentariul de la Digi24.
Citiți și: Raed Arafat: Este clar că nu poți să stai acasă luni de zile! În ce condiții s-ar putea relaxa regulile de izolare
Editor: Luana Păvălucă