Marile companii ale lumii au adoptat la Davos un model nou de standarde ecologice şi sociale

Data publicării:
Preparations Ahead Of The Davos World Economic Forum 2015
Chris Ratcliffe/Bloomberg via Getty Images

Cele patru mari firme de audit ale lumii şi principalele companii au acceptat să se dedice celui mai mare efort pentru contabilizarea impactului social şi ecologic al firmelor. Decizia a fost luată la Forumul Economic Mondial de la Davos care are loc în acest zile, relatează The Financial Times.

Noul model, lansat la Davos, miercuri, va face necesară raportarea de către companii a datelor lor pe subiecte precum standarde de angajare sau mediu, în acord cu obiectivele de sustenabilitate ale ONU.

Standardele, create de Consiliul Internaţional al Afacerilor al Forumului Economic Mondial, vor fi lansate începând cu 2021. Companiile care au acceptat aceste standarde nu au fost numite, însă în cadrul unui vot anonim la Davos, marţi, două treimi dintre membrii săi au votat pentru adoptarea imediată a iniţiativei.

Un alt sondaj informal de la Forumul Economic Mondial a arătat că doar o treime dintre membrii săi cred că standardele ar putea fi adoptate în următorii cinci ani. Brian Moynihan, directorul executiv al Bank of America şi coordonator al iniţiativei, a declarat pentru FT că se aşteaptă că majoritatea companiilor mari să adopte sistemul până la anul, mai ales datorită interesului în creştere al investitorilor pentru probleme de mediu, social şi de guvernanţă dar şi datorită presiunii sociale.

Standardele se referă la patru sectoare: guvernanţă, mediu, forţă de muncă şi prosperitate. Companiile vor da informaţii care să demonstreze faptul că acţionează etic şi sustenabil în felul în care se raportează la angajaţi.

Editor: A. D. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri