"Lunea neagră" pentru bursele din toată lumea. Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa pe minus

Data publicării:
BURSA NEW YORK 2015 2 AGERPRES EPA

Actualizare 21:00. Bursa de la București a închis în scădere cu 6,3% ședința de luni după deprecieri de aproape 8% în cursul zilei.


Prăbuşirea bursei de la Shanghai a zguduit şi Wall Street, centrul financiar al celei mai mari economii mondiale. "Am transpirat continuu", le-a mărturisit jurnaliştilor un trader american, după ce acţiunile de la bursa din New York au scăzut cu peste 6%.

Brendan Ahern, analist economic:Investitorii americani realizează că ceva este în neregulă, slăbiciunea pe care o vedem în industria din China e un semn al unei posibile slăbiciuni în Uniunea Europeană şi aici, în Statele Unite.”

Oficialii de la Washington au încercat să liniştească spiritele cu ajutorul statisticii.


Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe: „Avem 13 milioane de noi locuri de muncă, cea mai mare creştere de un asemenea nivel din istoria SUA, şomajul este de 5,3%, cel mai mic din ultimii şapte ani”.

Economiştii din Asia sunt însă de altă părere.

Jackson Wong, analist financiar: „Cred că va afecta mai mult Statele Unite pentru că multe companii multinaţionale americane exportă bunuri în China.

Lunea neagră din China a făcut probleme şi în Europa

Bursele de la Paris, Londra şi Atena au cunoscut scăderi importante, de până la 10%, iar la Frankfurt şedinţa de tranzacţionare a început cu peste trei procente în pierdere şi a înregistrat cea mai mare scădere din ultimele şapte luni.

Robert Halver, analist financiar: „Acum am intrat în modul de panică. Investitorii îşi pierd calmul şi toată lumea se întreabă, chiar şi cei care pe perioada verii au părut neinteresaţi de burse: Ce se întâmplă în China?”.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: „Sunt convinsă că oficialii chinezi vor face tot posibilul să stabilizeze situaţia de acolo”.

Efectele crizei s-au simţit şi în România

Bursa de Valori a căzut la un moment dat cu peste 8%. Din cauza numărului mare de accesări, site-ul bursei s-a blocat, iar unii brokeri au avertizat că situaţia s-ar putea înrăutăţi.

Adrian Simionescu, membru fondator al Bursei de Valori Bucureşti: „Nu s-a declanşat încă o criză majoră, nu este încă vorba despre o criză economică, dar pe pieţele de acţiuni, pe pieţele financiare, au loc corecţii majore care pot conduce la o astfel de criză”.


Panica de pe pieţele financiare a început cu deprecierea yuan-ului, moneda naţională chineză. Economiştii susţin că totul a fost provocat de decizia marilor fonduri de investiţii de a-şi retrage capitalurile la presiunile investitorilor. Seismul bursier a afectat şi pieţele din Japonia, Australia, Indonezia şi chiar preţul petrolului. Barilul a ajuns la mai puţin de 40 de dolari, cel mai mic nivel din ultimii şase ani şi jumătate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri