Liviu Voinea, prezent la Reuniunea FMI-Banca Mondială. Economiile emergente sunt analizate la Washington
Data publicării:
Evoluţia economiei mondiale este analizată zilele acestea la Washington, unde are loc reuniunea de primăvară a Grupului Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internațional. România este reprezentată la eveniment de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.
Sub lupa atentă a specialiştilor celor două instituţii financiare se află joi economiile emergente. Concluziile discuţiilor vor fi prezentate într-o conferinţă de presă de directorul FMI, Christine Lagarde, şi de preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim.
Reuniunea de primăvară FMI - Banca Mondială se încheie pe 13 aprilie.