Licitaţii contestate. Proiecte de peste jumătate de miliard de euro, amânate pentru nereguli

Data publicării:
pasaj vacaresti

Deşi valoarea proiectelor amânate este de două ori mai mare decât în 2012, autorităţile spun că suma reprezintă doar 3% din valoarea totală a contractelor de achiziție publică care au fost încheiate anul trecut.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a primit anul trecut peste 5.700 de cereri din partea companiilor nemulțimite de modul de desfășurare sau de rezultatul licitațiilor publice. Pentru o treime din cazuri, consiliul le-a dat dreptate și a dispus fie reluarea procedurii de atribuire, fie refacerea documentaţiei.

Valoarea procedurilor în care noi am dispus anularea reprezinta 575 milioane de euro, aproape 576 milioane euro în anul 2013, iar cea a procedurilor în care am dispus măsuri de remediere se ridică la 4, 399 miliarde”, spune Bogdan Lehel-Lorand, presedinte CNSC.

Contractele pentru lucrările de infrastructură au produs cele mai multe neînţelegeri.

Cele mai multe constestații s-au îndreptat împotriva procedurilor care au avut ca obiect execuția de lucrări, și aici ne referim de la canalizări, străzi, șosele și așa mai departe”, mai spune Bogdan Lehel-Lorand.

Cu toate acestea, reprezentanţii Consiliului de Soluţionare a Contestaţiilor susţin că nu contestaţiile sunt de vină pentru lipsa drumurilor, aşa cum se apără guvernanţii.

Contestarea la achizițiile publice este un sport național în România. Din punctul nostru de vedere, și credem că este unul dintre cele mai îndreptățite cu putință, nu este adevarat. Mai putin de 1% dintre contestații, așa cum noi le vedem, sunt facute de florile mărului sau pentru întarzierea procedurii”, aformă Catalin Popescu, membru CNSC.

În total, autorităţile publice au organizat anul trecut licitaţii pentru proiecte în valoare de aproape 17 miliarde de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...