Guvernul scoate societatea civilă de la protecția a 200 de arii protejate

Data publicării:
MHC

Organizațiile de Protecția Mediului nu se vor mai ocupa de custodia ariilor protejate, conform unei Ordonanțe de Urgență 75 publicată joi în Monitorul Oficial. Activitatea se va derula centralizat sub controlul Guvernului.

Foto: Adi Croitoru, președintele ANANP, în căutarea liliecilor într-o peșteră pe traseul lotului 4 din autostrada Lugoj-Deva. Sursa: replicahd.ro 

Guvernul a reușit să scape de incomoda societate civilă în activitățile de protecție a ariilor protejate. În ultima perioadă ONG-urile au înregistrat mai multe victorii privind interzicerea construirii de hidrocentrale pe râuri aflate în arii protejate.

Potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptată săptămâna aceasta de către Guvern, publicată joi în Monitorul Oficial, cu numărul 75, administrarea a aproximativ 194 de arii protejate de mărime mijlocie va reveni unei instituții subordonate Guvernului, anume Agenția Națională pentru Arii Protejate Naturale (ANANP).

Agenția a fost înființată în anul 2016 de către guvernul Dacian Cioloș. Trebuie spus însă că deseori entități ale statului în a căror denumire este inclusă denumirea de protecția a mediului par a fi mai degrabă adversarele acestuia. În luna iunie 2018, Agenția de Protecția Mediului Hunedoara a fost parte într-un proces privind legalitatea construirii unei hidrocentrale pe râul Taia de partea investitorului și nu a ONG-ului care apăra aria protejată de efectele negative ale hidrocentralei.

Revenind, prevederile OUG 75 vor afectate 194 de arii protejate, unele foarte cunoscute cum ar fi Cheile Dobrogei, Cheile Doftanei, lacul Snagov din Ilfov, Vama Veche din Constanța, dunele marine de la Agigea, județul Constanța, Cheile Lăpușului, multe depozitare ale unei flore și faune unice.

Până la adoptarea OUG 75 administrarea acestora se făcea de către așa ziși custozi care erau ONG, ocoale silvice, consilii județene, asociații locale de dezvoltare și chiar muzee sau universități. Aria protejată Vama Veche era în custodia Institutului Național Cercetare a Mediului Grigore Antipa iar dunele marine de la Agigea erau la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. De acum se va ocupa ANAPN.

Măsura a fost decisă fără prea mare tam-tam, ci doar prin substituirea unor paragrafe din fostele prevederi.

Noul OUG modifică toate articolele din legislația în vigoare care conțin cuvântul custode, prin înlocuirea acestuia cu ANANP. Astfel, OUG 57/2007, art. 16(3) spunea: „rezervaţiile ştiinţifice, rezervaţiile naturale, monumentele naturii şi, după caz, geoparcurile, siturile patrimoniului natural universal, zonele umede de importanţă internaţională, siturile de importanţă comunitară, ariile speciale de conservare şi ariile de protecţie specială avifaunistică care nu necesită structuri de administrare special constituite se administrează ”prin preluare în custodie”. Noua prevede spune că aceasta se va face ”de către Agenția Națională de Arii Naturale Protejate”.

Măsura este criticată de societatea civilă. ”Joia neagră pentru Mediu!”, numește măsura consilierul local Octavian Berceanu. Argumentația măsurii este una proastă. Custozii au fost scoși de la administrare nu pentru că nu ar fi reușit să protejeze ariile in cauză, ci pentru că ar fi reprezentat un obstacol birocratic în calea unor proiecte, unele finanțate cu fonduri europene.

”În fundamentarea OUG-ului, Guvernul României (...) spune explicit de ce șterge pe jos cu munca custozilor ariilor naturale protejate. Custozii țin România fără vile în parcurile naționale, fără piscine în mijlocul zonelor de cuibărit ale pelicanilor din Delta Dunării, fără pârtii de schi în pădurile virgine sau împiedică construirea autostrăzii între Sfinx şi Babele”, spune consilierul local Octavian Berceanu.

Argumentele Guvernului:

Având în vedere că neimplementarea în regim de urgenţă a schimbărilor legislative propuse generează consecinţe negative asupra finanţărilor europene şi implicit asupra economiei, precum: 
- neîndeplinirea de către agenții economici români a obligațiilor contractuale, ce poate avea ca efecte negative restrângerea activității cu consecințe asupra angajaților ca urmare reducerii numărului de salariați, ce poate determina o migrare a forței de muncă peste granițe; 
- pierderile pe care le pot suporta agenții economici ca urmare a imposibilității transportului mărfurilor între regiunile de dezvoltare ale României, 
- consecințe negative asupra siguranței transportului rutier – accidente soldate cu pierderi de vieți omenești,
- timpul îndelungat pentru deplasarea între regiunile României care împiedică dezvoltarea turismului, 
Întrucât blocajele în implementarea investițiilor în construcții au impact negativ asupra întregii economii naționale;
- Având în vedere impactul negativ al neimplemantarii măsurilor mai sus menționate asupra bugetului de stat şi implicit asupra cetăţenilor. 
Astfel, este necesară preluarea custodiei ariilor naturale protejate care necesită custode de către Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, în vederea unei administrări unitare a acestor arii naturale protejate

Călin Dejeu, biolog și activist de mediu spune că măsura prevede înlocuirea custozilor cu ”entităţi de stat, care pot fi controlate politic, dacă îndrăznesc să se opună distrugerii”. El dă exemplul Universității Ecologice care s-a opus și a reușit astfel să oprească realizarea ”unei salbe de microhidrocentrale care ar fi distrus râul Buzău”. ”La universități private am avut un exemplu negativ, Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" care, custode fiind la "Defileul Mureșului", nu s-a opus proiectului sinistru de regularizare a pârâului Gurăsada. În schimb s-au opus zeci de ONG-uri”, spune el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...