Grupul DIGI, contribuție de 661.3 milioane de lei la bugetul de stat, în primele opt luni ale anului
Data actualizării: Data publicării:
Grupul DIGI a virat, către bugetul de stat, 85.7 milioane de lei în luna august, sumă ce reprezintă taxele și impozitele operațiunilor companiei de telecomunicații RCS & RDS și ale tuturor entităților din Grup, active pe piața locală. În total, în primele opt luni ale acestui an, valoarea contribuțiilor fiscale ale filialelor din România a fost de 661.3 milioane de lei.
Compania pune în practică o viziune de business bazată pe investiții durabile și tehnologii avansate, cu scopul de a satisface nevoile tot mai variate ale clienților. DIGI aduce pe piața autohtonă servicii de telecomunicații fixe și mobile de cea mai bună calitate, la prețuri avantajoase, de care se bucură, de aproape trei decenii, milioane de abonați.