FMI avertizează că pandemia va duce lumea într-o recesiune precum cea din 1930

Data publicării:
fmi-2

În cei peste 75 de ani ai săi de istorie, Fondul Monetar Internaţional nu a lansat nişte proiecţii asemănătoare cu cele de marţi: economia mondială va scădea cu 3% în 2020, din cauza impactului pandemiei de coronavirus, influenţată de contracţiile din SUA, de 5,9%, de 7,5% în zona euro şi 5,2% în Japonia, scrie agenţia EFE, potrivit Agerpres.

"Este foarte probabil ca economia globală să experimenteze cea mai gravă recesiune de după Marea Criză Economică din 1930, depăşind criza financiară globală de acum un deceniu", a explicat Gita Gopinath, economistul şef de la FMI, într-o conferinţă de presă.

Prin comparaţie, a precizat, criza financiară din 2009 a provocat o cădere a creşterii economice globale de 0,1%.

'Multe rezultate slabe ale creşterii sunt posibile şi poate, chiar inclusiv, probabile (...) Magnitudinea şi viteza colapsului din activitate nu se aseamănă cu nimic din ceea ce am văzut în viaţa noastră", a adăugat Gopinath, avertizând în legătură cu "nivelul foarte ridicat de incertitudine".

Scenariul de bază al Fondului vizează o recuperare graduală începând cu al doilea semestru al anului, cu o creştere estimată de 5,8% a economiei globale.

Dar, deocamdată, previziunile sunt legate de un colaps economic generalizat pe toată Planeta: produsul intern brut al Marii Britanii va scădea cu 6,5 %; în Rusia, cu 5,5 %; în Africa de Sud, cu 5,8 %; Turcia va avea un regres de 5% iar Arabia Saudită de 2,3%.

Îşi vor menţine creşterea pozitivă, dar cu revizuiri semnificative în jos, cei doi mari giganţi asiatici: China, care va creşte cu 1,2% anul acesta, şi India, cu 1,9%.

FMI a botezat criza drept "Marea Închidere", din cauza măsurilor de izolare şi a restricţiilor de mobilitate din mare parte a lumii, pentru a combate pandemia.

De asemenea, a subliniat că există "o închidere de facto a unei părţi semnificative a economiei" şi că "tulburările interne se extind prin intermediul partenerilor sociali, prin intermediul schimburilor şi lanţului de valori, ceea ce se adaugă efectelor generale macroeconomice".

Gopinath, a avertizat, totodată, în legătură cu modificările economice structurale în faţa viitorului ce va rezulta din această criză.

"Peisajul economic va fi alterat în mod semnificativ pe durata crizei şi, posibil, şi după, cu o mai mare participare a guvernelor şi băncilor centrale în economice", a estimat el.

Evoluţia va depinde, cu siguranţă, de "schimbările în comportamentul consumatorilor, drastica ajustare a pieţelor financiare, pierderile de productivitate, încrederea consumatorilor şi extrema volatilitate a materiilor prime".

În ultimele săptămâni, Fondul a primit "un număr fără precedent" de solicitări asistenţă financiară de urgenţă, iar peste 90 de ţări din cele 189 care o compun bat la porţile instituţiei pentru a primi sprijin.

Kristalina Georgieva, directorul general al instituţiei, a avertizat săptămâna trecută că, dacă pandemia afectează atât ţările avansate, cât şi pe cele în curs de dezvoltare, regiuni precum America Latină, Africa sau Asia au cel mai mare risc din cauza economiilor fragile şi a sistemelor de sănătate.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...