Deficitul bugetar, mai mare cu 5,9 miliarde de lei față de anul trecut

Data publicării:
bancnote 100 de lei bani_shutterstock_431687935
Foto: Shutterstock

După primele două luni ale anului, statul nu a reuşit să echilibreze balanţa cheltuielor. Sumele care au plecat din buget au fost cu 40% mai mari decât la începutul lui 2017. Salariile şi asistenţa socială au însemnat aproape 29 de miliarde de lei, în timp ce pentru investiţiile abia au ajuns la 3,4 miliarde de lei.

Datele Ministerului Finanţelor pentru primele două luni din acest an arată un deficit bugetat cu aproape 5,9 miliarde de lei mai mare decât în perioada similară a lui 2017. Prima problemă? Veniturile nu au crescut suficient încât să susţină viteza cu care statul a reuşit să cheltuiească peste cinci procente din produsul intern brut al ţării.

Veniturile au crescut cu peste 21%, însă cheltuielile au avut un avans de peste 38%. Doar pentru salarii şi pentru asistenţa socială, de unde se plăteasc inclusiv pensiile, statul a alocat aproape 29 de miliarde de lei. Cumulat, înseamnă puţin peste 3% din PIB.

În total, statul a cheltuit aproape 48 de miliarde deşi în contul veniturilor au fost puţin peste 42 de miliarde de lei. De data aceasta, marile cheltuieli ale statului au însemnat şi cheltuieli de capital şi există şi inclusiv o influenţă din partea proiectelor cu finanţare nerambursabilă.

Cheltuielile de capital au crescut cu 441%, cu 2,7 miliarde de lei. Proiectele cu finanţare din fonduri externe, bani nerambursabili, o creştere de puţin peste trei miliarde de lei, cu peste 1400 la sută faţă de ce a realizat guvernul Grindeanu în aceeaşi perioadă a lui 2017. Şi subvenţiile au tras mai mulţi bani de la stat. De la puţin peste 800 de milioane de lei în primele două luni de anul trecut, anul acesta s-au plătit subvenţii de 1,9 miliarde de lei.

La capitolul încasări, au venit mai mulţi bani din contribuţiile de asigurări. Un plus de peste 28 la sută, explicat prin majorarea salariilor brute. A crescut baza de raportare, au crescut şi sumele încasate de pe urma contribuţiilor. Sunt trei miliarde în plus faţă de anul trecut.

Au fost încasări mai mari şi din TVA, 681 de milioane în plus față de primele două luni din 2017.

Au scăzut, însă, sumele venite din accize, e un minus de peste 6% ceea ce înseamnă aproape 245 de milioane de lei.

Şi tot mai puţin bani au venit şi din impozitul pe profit, aproape 32 de milioane în minus după ce patronii au găsit soluţii pentru a păstra salariile nete la fel ca în 2017, de multe ori fără să crească brutul.

Citiți și România la bilanț | Când vine criza?

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri