Leul a pierdut patru bani într-o singură zi şi cursul euro, cotaţia oficială, s-a apropiat de 4,76. A fost a zecea zi la rând de depreciere... Poziționarea monedei naționale la 4,77 lei pentru un euro ar anunța un atac speculativ asupra leului, spun economiștii. Aceasta, deoarece traderii știu că BNR nu poate apăra, în același timp, și dobânda interbancară și cursul valutar. Așadar, este leul victimă a unui atac speculativ?
Mecanismul atacului speculativ este unul relativ simplu: în cazul de față mizând pe devalorizarea leului, speculatorii încearcă să scape de moneda națională și să cumpere euro. Pe măsura ce cantitatea de monedă vândută crește, valoarea ei scade, iar statul prin Banca Centrală încearcă să susțină moneda naționala și vinde euro din rezerva proprie.
Nu mai are euro de vândut? Moneda naţională se prăbușește Iar speculatorii sunt multumiţi, pot acum să cumpere din nou monedă locală, și obțin astfel un câștig frumusel.
Exemplu concret, să spunem că un prosper om de afaceri mizează pe scăderea leului: astăzi obține un împrumut în lei de două sute de milioane, pe care îl schimbă în euro. A doua zi după un nou episod de devalorizare a leului, speculatorul vinde euro, rambursează împrumutul și marchează diferența ca profit.
În această situație, BNR pare că e prinsă într-o situație cu cel puțin două semne de întrebare: să urce dobânda, ceea ce ar afecta puternic sistemul bancar dat fiind impozitul pe lăcomie sau să lase cursul liber?
Cum funcţionează atacul speculativ
Speculatorii mizează pe devalorizarea leului
Împrumută 200 de milioane lei
Schimbă 200 de milioane lei în euro
După un nou episod de devalorizare a leului, speculatorul vinde euro
Rambursează împrumutul
Rămân cu profit
Dan Suciu - purtător de cuvânt al BNR: „Lipsa aceasta de credibilitate care a făcut să renunţe la deţinerile în lei, leul până la urmă este o monedă convertibilă, ea se tranzacţionează pe piaţa largă, de aceea, credibilitatea situaţiei locale este o pierdere de credibilitate care a dus la această situaţie.
Începe să se simtă din ce în ce mai mult, s-a simţit în momentul în care pieţele externe au fost mai active, de aceea spunem că ea vine, avem o problemă serioasă legată de setarea aşteptărilor.
Este dilema cu care ne confruntăm şi noi, despre găsirea echilibrului între curs şi dobândă. Un investitor care se uită la ce apare la alte tv îşi pune întrebarea ce face BNR, lansând atâtea petarde, ele nu au cum să nu atragă atenţia”.