Fiat Chrysler și compania care deține Peugeot, Citroen și Opel, discută o fuziune de 50 de miliarde de dolari

Data publicării:
peugeot

Grupul francez PSA și rivalul său americano-italian Fiat Chrysler se află în discuții privind o posibilă fuziune, informează BBC.

O fuziune între cei doi constructori ar da naștere unui gigant auto cu o valoare de aproape 50 de miliarde de dolari.

Aceasta este cea de-a doua tentativă a celor de la Fiat Chrysler să fuzioneze cu un alt constructor, după ce și-a retras în luna iunie oferta de 33 de miliarde de dolari făcută grupului Renault.

În cazul unei fuziuni, cel mai probabil la conducerea companiei rezultate s-ar afla Carlos Tavares, actualul CEO al francezilor de la PSA.

John Elkann, președintele Consiliului de administrație FCA și șeful grupului italian Agnelli, care controlează constructorul, și-ar păstra poziția în noua companie.

Discuțiile au început la câteva luni după ce FCA și-a retras oferta de fuziune făcută constructorului francez Renault. Elkann a întrerupt negocierilie, după ce oficialii guvernului francez au intervenit și au cerut timp pentru ca Renault să-și rezolve probleme cu partenerul de alianță Nissan.

După acest episod, Elkann a confirmat că grupul americano-italian va căuta o altă variantă de fuziune.

Constructorii auto se confruntă în prezent cu costuri imense, pentru electrificarea gamelor, reducerea emisiilor și dezvoltarea tehnologiilor de condus autonome, iar aceste investiții îi fac predispuși la alianțe sau fuziuni.

O fuziune FCA-PSA ar da naștere unuia dintre cei mai mari constructori din lume și ar aduce sub același acoperiș multe mărci celebre din toate segmentele.

PSA deține mărcile Peugeot, Citroen, DS și Opel, alături de alte câteva branduri mai mici, în timp ce Fiat Chrysler deține mărcile Fiat, Jeep, Alfa Romeo, Ferrari, Chrysler, Lancia, Maserati, Abarth, Dodge și altele.

Grupurile PSA și FCA au vândut anul trecut împreună peste 8,7 milioane de autovehicule la nivel mondial. Dacă s-ar produce alianța, compania rezultată ar fi al patrulea mare producător de mașini la nivel mondial, după Volkswagen, Toyota și Alianța Renault-Nissan, fiecare cu peste 10 milioane de modele vândute.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...