Factură piperată pentru decizia Curții Constituționale privind salariile

Doru Cireaşă Data actualizării: Data publicării:
bani lei salarii-2

Decizia de miercuri a Curții Constituționale prin care au fost acceptate majorări substanțiale ale salariilor unor categorii de personal bugetar presupune costuri suplimentare la bugetul de stat de 4,8 miliarde lei. În varianta inițială gândită de guvernul Cioloș măsurile ar fi presupus un efort bugetar suplimentar ”doar” de 1,5 miliarde lei.

bani lei salarii

Majorările salariale din Educaţie şi Sănătate sunt constituţionale, a decis miercuri Curtea Constituţională a României, după ce legea de aprobare a OUG 20 din 2016, adoptată în Parlament, a fost atacată atât de Guvernul României, cât şi de PNL, pe motiv că rapoarte au fost depuse târziu.

Cu ocazia votării ca lege a OUG 20 parlamentarii PSD au adoptat mai multe amendamente care încarcă serios bugetul. Este vorba de o majorare cu 15% a salariilor de bază din învăţământ începând cu 1 ianuarie 2017, de plata sporurilor pentru personalul medical la nivelul anului 2016, nu 2009 cum era până acum, precum şi de majorarea cu 25% a salariului de bază de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al CNAS. Deasemenea, în sistemul gradaţiilor de merit va fi inclus, alături de personalul didactic de predare, şi personalul de predare şi cercetare din universităţi, cel auxiliar din învăţământ şi asimilat acestuia, în care este inclus şi personalul din Bibliotecile Centrale Universitare.

Toate aceste măsuri au un cost care depășește un miliard de euro, anume 4,8 miliarde lei.

Cel mai mare impact bugetar al modificărilor salariale decise îl au majorările cu o medie de 15% ale salariilor de bază pentru personalul din sănătate, inclusv cel administrativ, de la 1 decembrie 2016 (1,1 miliarde de lei) şi pentru personalul din învăţământ, de la 1 ianuarie 2017 (1,8 miliarde de lei).

Sporurile calculate ca procent aplicat la salariile majorate pentru personalul din sănătate şi asistenţă socială au și acestea un impact de 1,4 miliarde de lei asupra cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat.

Majorarea salariilor de bază pentru personalul din asistenţa socială, în medie cu 15%, de la 1 decembrie 2016, are un impact bugetar de 292, 31 milioane de lei. Această decizie va genera şi modificări ale salariilor personalului din cadrul caselor de asigurări de sănătate judeţene și din cadrul direcţiilor judeţene de sănătate publică, salarii care reprezintă 85% din nivelul salariilor majorate pentru Casa Natională de Asigurări de Sănătate, ceea ce înseamnă alte costuri de 231,27 milioane de lei.

Decizia parlamentarilor implică şi stabilirea  salariilor pentru personalul din cadrul Agenţiei Române de Salvare de Vieti Omenesti pe Mare, care vor fi similare drepturilor salariale ale  personalului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, iar impactul bugetar va fi de 2,25 milioane de lei.

În varianta guvernului Cioloș, anume OUG 20 pe 2016 modificările ar fi pus presiune mai mică pe bugetul de stat. Nota de fundamentare a OUG 20 menționa un cost al măsurilor de 524 milioane lei în 2016 , 1,56 miliarde lei în 2017 și 2,07 miliarde lei în 2018.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a salutat, miercuri, decizia CCR. El a spus că are încredere că şeful statului, Klaus Iohannis, va promulga legea cât mai repede, astfel încât să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017.
"Salut decizia CCR privind creşterea veniturilor cu 15% pentru angajaţii din sănătate şi educaţie. Avem încredere că preşedintele Iohannis va promulga legea cât mai repede, astfel încât aceste majorări să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017", a scris Dragnea pe Facebook.

El a menţionat că PSD a luat în calcul aceste majorări în proiectul de buget prezentat încă din campania electorală, aşa cum a luat în calcul şi creşterea salariului minim la 1.450 lei începând tot cu 1 ianuarie 2017.

Dragnea nu a spus nimic de solicitarea sa adresată marți premierului Dacian Cioloș. Liderul PSD a cerut expres șefului Executivului să amâne patru măsuri care urmau să intre în vigoare la data de 1 ianuarie. Acestea erau scăderea TVA cu 1%, eliminarea supraccizei de șapte eurocenți la litru pusă la carburanți și a taxei pe stâlp, precum și plafonarea CASS (asigurări de sănătate) la cinci salarii medii pe economie. Amânarea acestor măsuri de relaxare ar fi adus suplimentar bugetului 6,4 miliarde lei.

Pe de altă parte eliminarea celor 102 taxe cerută înainte de alegeri de parlamentari PSD, printre care și taxa de mediu auto, ar pune o presiune de 1,6 miliarde lei, adică 0,2% din PIB, pe bugetul de stat. Curtea a a amânat însă pentru zilele următoare luarea unei decizii pe această temă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai nebunesc sens giratoriu din lume. Cine are prioritate și cine o cedează în...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Lovitura dată de regizorul Dan Chișu la masa de poker. Suma impresionată câștigată în finalul anului
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...