Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz şi Socar Trading, filiala companiei naţionale petroliere a Azerbaidjanului, au semnat în vineri primul contract individual pentru livrarea de gaze naturale azere în România.
Contractul individual permite livrări planificate de gaze naturale începând cu 1 ianuarie 2023, prin Coridorul Sudic, utilizând capacităţile de transport ale conductelor TAP, IGB, precum şi ale sistemelor de transport ale Bulgariei şi României, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.
Contractul are la bază un acord cadru încheiat recent de cele două companii, pe termen nelimitat.
Prin semnarea acestui contract se asigură posibilitatea accesării unor cantităţi de gaze naturale azere pentru acoperirea potenţialelor nevoi de consum cu gaze naturale din import. Contractul deserveşte astfel obiectivele strategice de siguranţă în aprovizionarea cu gaze naturale şi de diversificare a surselor.
„Acordul cadru privind livrarea de gaze naturale azere cât şi acest prim contract individual reprezintă rezultatul unei excelente colaborări dintre SNGN Romgaz S.A. şi compania Socar, colaborare iniţiată încă la începutul acestui an şi oficializată prin semnarea unui Memorandum de Înţelegere în luna iunie. Părţile îşi propun continuarea relaţiilor de cooperare şi perfectarea mecanismelor de livrare a gazelor naturale azere pe piaţa din România”, se mai arată în comunicat.
Editor : M.B.