România vrea neutralitate climatică până în 2045. Ce promite Ministerul Energiei în a doua versiune PNIESC

Data actualizării: Data publicării:
panouri solare
Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice revizuit include măsuri pentru reducerea emisiilor în sectoare esenţiale precum energie, transport şi industrie. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

România îşi propune să atingă neutralitatea climatică înainte de 2045, devansând astfel termenul anterior stabilit pentru anul 2050, iar până în 2030 să asigure 38% din consumul final brut de energie din surse regenerabile, potrivit noii versiuni a Planului Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice (PNIESC).

Ministerul Energiei a anunţat marţi, într-un comunicat, că a publicat a doua versiune actualizată a PNIESC, document care include 89 de politici şi măsuri suplimentare care vizează creşterea ponderii surselor regenerabile de energie (SRE), reducerea semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) şi implementarea unor soluţii inovatoare în toate sectoarele economice. Scenariul „With Additional Measures” (WAM), propus în acest plan, prevede ţinte mai ambiţioase decât cele stabilite anterior, notează Ministerul Energiei, potrivit Agerpres.

Printre obiectivele-cheie ale planului se numără reducerea emisiilor nete de GES cu 85% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, şi atingerea neutralităţii climatice înainte de 2045, devansând astfel termenul anterior stabilit pentru anul 2050.

Citește și Semnalul de alarmă tras de climatologi în urma inundațiilor din România și celelalte țări europene

De asemenea, până în 2030, România îşi propune ca 38% din consumul final brut de energie să provină din surse regenerabile, având ca principale motoare energia eoliană, solară şi biomasa.

România face un pas important în lupta împotriva schimbărilor climatice prin actualizarea Planului Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice. Am ridicat standardele şi ne-am asumat obiective ambiţioase, printr-o viziune de dezvoltare sustenabilă care integrează tehnologii inovatoare şi investiţii masive în energia regenerabilă. Acest plan reflectă angajamentul nostru de a deveni neutri din punct de vedere climatic înainte de 2045 şi de a contribui la un viitor mai sigur, mai competitiv şi mai verde pentru România şi Europa”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat în comunicat.

Planul revizuit include măsuri pentru reducerea emisiilor în sectoare esenţiale precum energie, transport, locuire şi industrie, şi urmăreşte implementarea unor soluţii tehnologice avansate, cum ar fi utilizarea hidrogenului regenerabil şi eficientizarea energetică.

Ministerul Energiei continuă să colaboreze strâns cu partenerii naţionali şi internaţionali pentru a asigura tranziţia energetică a României şi a proteja mediul înconjurător, se mai arată în documentul citat.

PNIESC va fi înaintat cu celeritate Comisiei Europene, România alăturându-se astfel statelor membre care au înaintat la nivel european planurile lor actualizate în domeniu”, a anunţat ministerul de resort.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseria care se prăbușește acum în România. Concedieri masive și salarii în scădere dramatică
Digi FM
Actorul Marius Manole, luat cu Salvarea de pe scenă din cauza epuizării: „Făceam niște abuzuri”
Pro FM
Justin Bieber stârnește îngrijorări în rândul fanilor. Cu ce probleme s-ar confrunta. Tensiunile dintre el și...
Film Now
Lily Collins, mesaj emoționant de ziua tatălui ei, Phil Collins. Artistul s-a retras din muzică, forțat de...
Adevarul
Supermarketuri boicotate de clienți, din cauza prețurilor: „Să luăm o pauză de la cumpărături!”. Cu cât au...
Newsweek
Pensionat în februarie cu 17.500 lei pensie, deși guvernul nu are bani de indexare. Ce a muncit?
Digi FM
"De câte ori ați zburat cu șeful Marcel Ciolacu în avioane private?". Răspunsul Laurei Vicol
Digi World
O ciupitură de țânțar i-a adus moartea unui băiețel de 9 ani. Puștiul era în vacanță cu familia în Filipine...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui încearcă să-i taie unghiile: „Atât de multă dramă n-am mai văzut”
Film Now
Cine e femeia cu care George Clooney s-a iubit înainte de a se însura. E mai tânără cu 18 ani, fostă vedetă...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, dans romantic la Turnul Eiffel. Zvonurile despre logodnă se intensifică