România, sub Honduras dar peste Capul Verde, la alimentarea cu electricitate

Este greu să găsești o țară mai prost plasată în topul „Doing Business 2019”, realizat de Banca Mondială, la secțiunea alimentare cu electricitate. În topul menționat, România face parte dintr-un pluton care mai conține Benin, Bangladesh, Burkina Faso, Burundi sau Insulele Capului Verde la acest capitol, chiar dacă ne mândrim că putem fi o mică putere regională în domeniu. „Suntem în topul rușinii mondiale”, spune INACO - Inițiativa pentru Competitivitate.

România se află în topul ruşinii mondiale la obţinerea autorizaţiilor de construcţie şi la accesul la electricitate, în condiţiile în care ultimul raport al Băncii Mondiale care analizează uşurinţa de a face afaceri, ţara noastră ocupă locurile 140 la primul capitol şi 154 la cel de-al doilea, din 190 de ţări, se arată într-un comunicat al INACO - Iniţiativa pentru Competitivitate. În urmă cu trei ani la capitolul electricitate, ediția 2016, România ocupa în același top locul 133. În trei ani am coborât nu mai puțin de 21 de poziții.

"Semnalele acestui raport nu sunt deloc încurajatoare. Ne arată că alte ţări sunt mai prietenoase decât noi cu investiţiile private, cu antreprenoriatul, şi tot mai multe ţări trec în faţa noastră. Semnalul este cu atât mai grav cu cât instituţiile publice au declarat că investesc resurse şi energie în programe publice antreprenoriale, dar rezultatele sunt foarte departe de intenţii şi declaraţii. La 'începerea unei afaceri' condiţiile în România s-au înăsprit, ceea ce ne aruncă cu 47 de poziţii spre coada clasamentului global anul acesta. Ceea ce mă îngrijorează de ani buni este că ne aflam în topul ruşinii mondiale la obţinerea autorizaţiilor de construcţie şi la accesul la electricitate, fără reacţii ferme din partea autorităţilor pentru a corecta aceste anomalii nici măcar în anul 2018. Ori aici lucrurile se pot îndrepta rapid, doar voinţă politică să fie", a declarat Andreea Paul, preşedintele think-tank-ului INACO.

Rețeta rușinii

„Rețeta” deținerii unei poziții codașe la capitolul ușurința alimentării cu energie conține proceduri birocratice greoaie ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), legislație proastă făcută de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), precum și inerția acestei instituții în relația cu distribuitorii de electricitate, precum și corupția care domnește la nivelul distribuitorilor de electricitate.

Care sunt problemele unei persoane care vrea să se racordeze

Primul pas de care se lovește un doritor când vrea să se racordeze la rețea este distanța față de aceasta. Dacă distanța este peste 100 de metri eliberarea Avizului Tehnic de Racordare (ATR) îi este refuzată, pe baza unui regulament de racordare al ANRE. Dacă totuși distanța este mai mică de 100 de metri, iar doritorul are curajul să se ducă la distribuitor fără a apela la o firmă autorizată, ATR i se refuză din nou, cel mai probabil, pe motive diverse (lipsă de capacitate, documentație incompletă, etc). Astfel de firme autorizate au rolul de a „unge” relațiile și sunt apropiate de șefi din conducerea distribuțiilor de electricitate cu putere de decizie.

Legal obținerea autorizațiilor este în sarcina acestor firme autorizate. În realitate firmele executante refuză obținerea AC și cer beneficiarilor să obțină ei aceste AC, pentru construirea rețelei de alimentare, respectiv montarea unui tablou electric, săparea șanțului prin care va trece conductorul de alimentare și îngroparea acestuia.

Ordinul 59 din 2013 prevede că obținerea AC este sarcina operatorului de distribuție sau a firmei autorizate, angajate de consumator. In realitate, iar ANRE ignoră comportamentul ilegal, consumatorii sunt puși de către operatorii de distribuție și firmele autorizate să obțină ei, pe spezele lor aceste autorizații de construire.

Oținerea AC este o procedură complicată, ce implică declarații notariale, realizare documentații topografice. Este o eroare a ANRE că nu a înțeles cât de absurdă este obligarea unei firme pricepută în lucrări electrice să obțină AC.

Obținerea unei AC, un coșmar

De ce este dificilă obținerea AC? Potrivit prevederilor legale, în principal Legea construcțiilor 50 din 1991 pentru obținerea AC trebuie prezentată o documentație cadastrală avizată de Oficiile de Cadastru și Publicitate Imobiliară din România (OCPI). Documentația cadastrală prevede realizarea ridicărilor topografice pentru terenul afectat de lucrarea de racordare.

Spre exemplu, dacă o locuință se alimentează de la 100 de metri (distanță maximă la care operatorii de distribuție sunt obligați să facă racordarea), viitorul consumator trebuie să suporte costurile piperate ale ridicării topografice. Un traseu de alimentare poate avea câteva zeci de puncte cu ridicări topo, iar un punct este tarifat de către firmele de cadastru cu 50 de lei, cel puțin. Absurd este faptul că lucrarea propriu-zisă traversează terenuri care aparțin altor persoane și care ar putea să nu fi de acord cu realizarea măsurătorilor. Costurile ridicării topografice pot ajunge cu ușurință la câteva mii de lei.

Ca și cum nu ar fi de ajuns ANCPI și OCPI subordonate este o altă piatră atârnată de gâtul consumatorilor. Un ordin de acum câțiva ani al președintelui OCPI, respectiv 700/2014, modificat 1171/2017, obligă ca orice documentație cadastrală să aibă avizul OCPI din județul respectiv.

Ori același ordin spune că avizul OCPI nu se dă dacă terenurile traversate sau pe care se află punctul de conectare nu sunt înregistrate sistematic în sistemul integrat de cadastru. Sistemul integrat, cunoscut sub numele de „E-Terra„ a fost dezvoltat la comanda Autorității Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) de firma Teamnet, deținută în trecut de Sebastian Ghiță.

Ca să fie lucrurile și mai complicate deși Legea energiei 13 din 2007 spune la articolul 16 că deținătorul unei aviz de racordare are drept de acces la rețea, OCPI cere să îi fie prezentat la avizare acceptul proprietarilor terenului traversat de rețeaua electrică în cauză.

„Asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacității energetice, titularii autorizațiilor de înființare și titularii licențelor beneficiază, în condițiile legii, pe durata lucrărilor de realizare și retehnologizare, respectiv de funcționare a capacității energetice, de următoarele drepturi (…) dreptul de acces la utilitățile publice”, spune articolul 16.

ANCPI – OCPI dă vina pe operatorii de distribuție, respectiv deținătorii stâlpilor la care se face conectarea. Operatorii de distribuție care dețin stâlpii ar fi trebuit fie să și-i mute pe domeniul public, fie să semneze cu proprietarii terenurilor pe care se află aceștia contracte de superficie pentru fâșiile de acces la stâlpi (superficia dă dreptul unei persoane să construiască pe un teren chiar dacă nu este proprietarul acestui teren).

Mutarea stâlpilor în zona publică este însă o operațiune costisitoare, cu impact în costurile operatorilor de distribuție. Orice investiție în acest sens ar trebui recunoscută de ANRE operatorilor astfel încât aceștia să aibă posibilitatea introducerii costurilor suplimentare în tarifele percepute populației. Un acord al ANRE în acest sens lipsește și ca urmare operatorii de distribuție nu fac nimic pentru a își aduce stâlpii pe domeniul public.

OCPI cere solicitanților să aducă procuri notariale prin care să dovedească că proprietarii terenului pe care se află stâlpul la care se va face racordarea sunt de acord. Ori aducerea în fața notarului a unei persoane în vârstă, bolnave, netransportabile, domiciliată intr-o localitate izolată, a alteia aflate la muncă în altă țară sau a unui minor fără capacitate legală de decizie dar care este co-proprietar pe teren, este foarte dificilă. Nu rare sunt situațiile, in special în mediu rural, când situația terenului pe care se află stâlpul de racordare este incertă, iar coprorietarii trebuie mai întâi să își tranșeze între ei disputele.

Pe lângă ridicările topografice, declarațiile notariale și înregistrarea sistemică la OCPI a terenurilor traversate de rețeaua de alimentare sunt de asemenea operațiuni scumpe, pe care consumatorii trebuie să le suporte din buzunarul propriu.