Producătorul de carburanți a crescut într-o săptămână prețurile la carburanți cu aproape 3%, invocând o creștere a cotațiilor la țițeiul Brent de 5%. Țițeiul brut însă reprezintă o pondere mică în prețul final al carburanților.
OMV Petrom, liderul pieţei de distribuţie a carburanţilor din România, a crescut din nou preţurile la carburanţi, joi dimineaţă, din cauza creşterii cotaţiilor internaţionale la benzină şi motorină. Este a treia scumpire în cinci zile lucrătoare, potrivit Economica.net.
OMV Petrom a scumpit benzina şi motorina vândute în staţiile proprii cu patru bani pe litru, începând de joi dimineaţa. Astfel, în cea mai ieftină staţie din Bucureşti, cea de pe Şoseaua Alexandriei, benzina standard costă 4.74 lei pe litru, iar motorina standard 4,69 lei pe litru.
Este a treia scumpire în cinci zile lucrătoare consecutive. Compania petrolieră a scumpit preţurile luni, cu patru bani pe litru, după ce scumpise carburanţii vinerea trecută, cu cinci bani pe litru. Aşadar, o scumpire cumulată de 13 bani pe litru, în nici o săptămână.
Scumpirea de 13 bani reprezintă o majorare de 2,76% a prețului final sau, dacă se scade TVA și acciza, o majorare cu aproximativ 5% a prețului carburanților la poarta rafinăriei. Este exact cât s-a scumpit și țițeiul Brent de la începutul acestei luni, însă majorarea prețului final ar fi trebuit să fie mai mică căci ponderea costului țițeiului în prețul final este de cel mult 40%.