Comisia Europeană vrea să reformeze piaţa de electricitate pentru a reduce prețul energiei regenerabile

Data publicării:
panouri fotovoltaice pe camp
Foto: Getty Images

Comisia Europeană intenţionează să reformeze piaţa de electricitate a blocului comunitar pentru a da prioritate energiei electrice produsă din surse regenerabile, a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson. Industria avertizează însă că reformele ar putea afecta investiţiile în parcurile eoliene şi fotovoltaice.

Executivul comunitar este „supus unor intense presiuni politice” pentru a revizui piaţa de electricitate şi a diminua facturile plătite de consumatori, într-un moment în care UE se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii, a dezvăluit Kadri Simson într-un interviu acordat Financial Times (FT), potrivit Agerpres.

„Lucrăm în circumstanţe extraordinare pentru a livra reforme mai rapid decât o face de obicei Comisia”, a pus Kadri Simson. Oficialul a adăugat că Executivul comunitar analizează modalităţile prin care să poată oferi consumatorilor „beneficiile unei ponderi mai mari a regenerabilelor”

„De asemenea, avem nevoie de centrale pe gaze, dar nu vrem să punem la punct un sistem în care acestea vor funcţiona non-stop”, a explicat Kadri Simson.

Potrivit unui proiect de lucru privind posibilele reforme, consultat de Financial Times, Comisia sugerează că energia din sursele regenerabile ar trebui să reflecte mai adecvat „costurile reale de producţie”, având în vedere că după ce infrastructura este construită, sursa de energie pentru un parc de eoliene sau unul fotovoltaic este practic gratuită.

De asemenea, Executivul comunitar propune extinderea taxei pe profiturile excepţionale şi asupra companiilor care activează în sectorul energiilor regenerabile, iar sumele colectate ar urma să fie transferate către consumatorii. Taxa ar urma să expire în 2023.

Energia regenerabilă - 40% din producţia europeană de electricitate în 2020 

Conform datelor Comisiei Europene, regenerabilele au fost responsabile pentru două cincimi (aproximativ 40%) din producţia europeană de electricitate în 2020, în timp ce 36% a fost asigurată de electricitatea produsă pe bază de combustibili fosili şi 25% de energia nucleară.

Potrivit FT, propunerile vizând reformarea pieţei de electricitate din blocul comunitar vin după mai multe luni de presiuni venite din partea unor state membre, în special Franţa şi Spania, care au cerut comisiei să pună capăt unui sistem în conformitate cu care cel mai scump combustibil din blocul comunitar, care în prezent sunt gazele naturale, fixează preţul pentru toată energia electrică generată. Acest model dă prioritate regenerabilelor şi energiei nucleare pentru a acoperi cererea de electricitate, urmate de gaze naturale şi cărbune. Preţurile sunt fixate de ultima instalaţie de generare care este chemată pentru a acoperi cererea, ceea ce înseamnă că preţurile la electricitatea din surse regenerabile sunt deseori stabilite în funcţie de costul combustibililor fosili.

Această situaţie a stimulat investiţiile în capacităţi regenerabile, care au avut de profitat de pe urma creşterii preţului gazelor naturale, dar în acelaşi timp consumatorii plătesc preţuri mai mari pentru energia din surse regenerabile, deşi costurile de producţie pentru acest tip de energie sunt mai mici.

Politicienii europeni susţin că preţurile record înregistrate anul trecut la gazele naturale pe piaţa europeană precum şi creşterea numărului de proiecte regenerabile au subminat sistemul actual.

„Să vorbeşti de reformarea pieţei de electricitate în ideea de a reduce marjele de profit imaginate este o concepţie greşită într-un moment foarte critic”, susţine Ulrik Stridbaek, responsabil cu reglementarea la compania daneză de electricitate Orsted.

Nick Keramidas, director de reglementare la compania elenă de metalurgie Mytilineos subliniază şi el că „aceste PPA-uri pot avea o valoare de sute de milioane de euro pentru că se întind pe o perioadă de 10 până la 15 ani. Atunci când faci investiţii trebuie să te asiguri că fundamentele pieţei nu se vor modifica”.

Comisia Europeană a informat că va demara o procedură de consultare cu privire la posibilele reforme şi va da publicităţii propunerile sale până la finele lunii martie.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”