Business Club: Mașina mai poate aștepta în trafic, dar electronii nu mai au răbdare. Care este cu adevărat prioritatea zero a României?
Suntem o țară în care pronunțăm atât de mult cuvântul „deficit” - bugetar, comercial, de cont curent, încât ne urmărește peste tot. Și începe să devină pregnant și într-un sector sensibil: cel energetic.
Anul trecut, potrivit datelor Transelectrica, producția de electricitate a țării a scăzut cu 5%, în timp ce consumul a avut un reflux de doar 3%. E o diferență care înseamnă import mai mare.
Sectorul energetic are caracteristicile lui, azi poți să imporți masiv, iar mâine să exporți și mai și, dar anul trecut soldul arată un import net, în creștere cu 84%, potrivit datelor companiei naționale de transport. Și nu este o situație excepțională a pandemiei. E o problemă de structură. Sunt mai mulți ani de când România are un sold negativ pe segmentul energetic, de unde noi eram exportatori neți. Și asta ne arată o problemă de producție, care se accentuează.
Dilema priorității „zero absolut”: drumuri sau energie?
Există o opinie generală, comună, fără a induce vreo conotație negativă a termenului, că prioritatea zero a acestei țări este infrastuctura rutieră, cu o extensie, poate, și în cea feroviară. Dacă aceasta e zero, atunci infrasturctura energetică pe toată lungimea sa, de la producție la distribuție, ar fi prioritatea de la zero absolut.
O mașină poate că mai rabdă în trafic, dar electronii nu au răbdare. Desigur, ar fi perfect să fie acoperite aceste necesități simultan, dar dacă e o problemă de resurse și dacă ar fi să prioritizăm, trebuie să ne gândim la ce asigură securitatea.
Nevoile sunt stringente și nici măcar poziția de importator net nu este îngrijorătoare. Mai înfricoșător este că avem intervale orare în care se importă la capacitatea maximă permisă de rețele interconectate. E nevoie de investiții masive pentru transport, pentru producție.
Suntem în perioada în care se pune la punct Planul Național de Redresare și Reziliență care trebuie înaintat Comisiei Europene până în aprilie pentru a accesa fonduri de peste 30 de miliarde de euro puse la dispoziiție prin acest plan de salvare. Când a început însăilarea la București, au fost puse sus proiectele de infrastructură, de au ajuns propunerile să acopere aproape o treime din totalul alocărilor pentru România.
Pe cerințele Comisiei Europene, țările trebuie să aloce climei cel puţin 37% din buget, iar domeniului digital cel puţin 20%. Deci, se consumă mult pe alte paliere.
O șansă de finanțare: proiectele energetice pot fi trecute la combaterea schimbărilor climatice
Avem această șansă în care proiecte energetice pot fi trecute la combaterea schimbărilor climatice. Mai ales că pe ultimele recomandări ale Comisiei, gazele primesc o șansă în acest mecanism. Combustibilii fosili, inclusiv gazul, erau excluse de la finanțare într-o primă fază, dar acum devin eligibile, pentru că pot asigura o tranziție de la cărbune. Reprezintă o șansă pentru complexele energetice Oltenia și Hunedoara. Sau pentru alte termocentrale mai mici, care pot accesa fonduri.
Pot fi finanțate proiecte de energie regenerabilă. Cele de pe mare ar avea un potențial urias. Ultima strategie energetică a țării până în 2030 prevede că proiectele prioritare au o valoare de peste 22 de miliarde de euro. Nu există resursele necesare la dispoziție pentru a le dezvolta.
România trebuie să-și stabilească urgențele. Și să o facă repede. Nu mai merge cu pierderea anilor, așa cum a fost cu parteneriatul chinez pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavoadă, în care Bucureștiul se lupta să răspundă unor cerințe ale asiaticilor, unele absurde din perspectiva concurenței libere. Acum s-a intrat într-un consorțiu occidental, condus de americani, care vin și cu finanțarea. Speranța este că lucrurile vor merge accelerat.
Securitatea energetică este esențială. Doar dacă o pierdem, ne dăm seama de cădere. Și trebuie acționat pentru a evita fie și numai apropierea de acest pericol.
