Burduja a anunţat proiectul hidrocentralei de la Tarniţa Lăpuşteşti: România avea datoria să îl facă de acum 40 de ani

Data actualizării: Data publicării:
sebastian burduja face declaratii
Sebastian Burduja a anunţat o analiză şi un studiu de fezabilitate pentru proiectul hidrocentralei de la Tarniţa Lăpuşteşti. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat, luni, o analiză şi un studiu de fezabilitate în privinţa proiectului de investiţii referitor la hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa Lăpuşteşti, menţionând că nu e prima dată când România încearcă să facă acest proiect, dar acum „a venit timpul lui”.

„În ceea ce priveşte Ministerul Energiei, noi ne-am asumat un program ambiţios de sprijinire a investiţiilor în infrastructura energetică a României şi, probabil, cel mai important proiect pe care România avea datoria să îl facă de acum 40 de ani sau mai bine de atât este Tarniţa Lăpuşteşti. Este vorba de o hidrocentrală cu acumulare prin pompaj care rezolvă mai multe probleme, în principal - nevoia de echilibrare a sistemului energetic. Pe înţelesul tuturor: avem două lacuri la Tarniţa şi Lăpuşteşti, unul plasat mai sus decât celălalt. Atunci când avem nevoie de producţie în sistem, apa din lacul de sus trece prin turbine şi produce energie electrică. Atunci când avem excedent de producţie, activăm pompele din lacul de jos şi, practic, urcăm apa în lacul de sus şi astfel reîntregim potenţialul acestei hidrocentrale", a declarat Burduja, după şedinţa conducerii PNL.

El a spus că este vorba despre „un proiect ambiţios”.

„Vorbim de, probabil, o valoare de un miliard de euro, aproximativ, o putere instalată între 500 de MW şi 1 GWatt, probabil, patru turbine. Şi ceea ce am făcut este să punem în consultare publică o analiză şi, sigur, un studiu de fezabilitate la nivelul anului 2023. Nu e prima dată când România încearcă să facă acest proiect, dar acum toate elementele sunt că a venit timpul lui”, a adăugat ministrul.

Burduja a mai spus că mesajul de la Banca Europeană de Investiţii este că acesta reprezintă „exact genul de proiect pe care România trebuie să-l facă”.

„Vorbim de energie verde, vorbim de un proiect care sprijină echilibrarea sistemului energetic naţional”, a arătat ministrul.

Sebastian Burduja a susţinut că şi la nivelul Guvernului României există un angajament ca această investiţie importantă să înainteze, notează Agerpres.

„Un studiu de fezabilitate serios pe care noi îl putem termina în termen de un an de zile, cu siguranţă investitorii vor veni. Şi avem şi posibilitatea de fonduri europene din fondul pentru modernizare”, a arătat Burduja.

El a anunţat că marţi va fi o reuniune tehnică cu Ministerul Mediului pentru a trece în revistă obiectivele de investiţii începute înainte de 1989, hidrocentrale în diverse stadii, pentru a găsi soluţii de a fi finalizate.

„Mâine (...) la ora 14:00 vom avea o reuniune tehnică în care să luăm la rând toate obiectivele de investiţii începute, multe dintre ele înainte de 1989, sunt acele hidrocentrale care sunt în diverse stadii de finalizare, unele sunt aproape de 90%, cum este amenajarea de pe Bumbeşti-Jiu, şi au întâmpinat blocaje în cadrul avizării de mediu. Pentru că în toţi aceşti ani reglementările au devenit mai stricte, în principal de la nivel european, şi acum cred că e de datoria noastră să găsim soluţii pentru a putea finaliza acestei importante obiective de investiţii”, a declarat ministrul Burduja.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Greșeala pe care mulți șoferi o fac la pornirea mașinii pe frig. Titi Aur: „Aceasta este cea mai dăunătoare...
Digi FM
Fiica de 17 ani a cântărețului moldovean Igor Cuciuc a murit după balul de absolvire. Artistul, acuzații...
Pro FM
Iubita lui CRBL, reacție dură după ce a fost criticată pentru relația pe care o are cu artistul: „Își dau cu...
Film Now
TRAILER "Waltzing with Brando", în care Billy Zane devine copia la indigo a lui Marlon Brando. Viața privată...
Adevarul
De ce tinerii din Generația Z evită să folosească toaleta de la serviciu
Newsweek
Cât va fi pensia minimă din 1 ianuarie? Ce pensionar ia o creștere record de 1.000 lei la indexare?
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Avion Eurofighter Typhoon al Forțelor Aeriene Austriece profimedia-0905226725
Țara de lângă România al cărei spațiu aerian a rămas neprotejat în weekend: de ce și-au luat liber piloții...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Ralph Fiennes, de nerecunoscut în „The Return”. Actorul, alături de Juliette Binoche, la 28 de ani...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului