Producția de petrol a Rusiei ar trebui să fie redusă de la 10 milioane de barili până la 7-8 milioane de barili pe zi, adică cu 20-30%, scrie vicepreşedintele Lukoil, Leonid Fedun, într-un articol apărut în publicația rusească RBC, relatează Reuters, potrivit Agerpres. Fedun susține această măsură pentru ca Rusia să obţină un preţ mai bun şi să evite vânzarea cu discount.
Sancţiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina au izolat sectorul financiar rusesc de sistemul global şi au pus presiune asupra producţiei şi vânzărilor de petrol, deoarece cumpărătorii au refuzat ţiţeiul rusesc sau au căutat să obţină reduceri de preţ.
Liderii Uniunii Europene se întâlnesc luni pentru a discuta o propunere de interzicere a livrărilor de petrol rusesc pe mare spre ţările UE, începând cu ultima parte a acestui an, o excepţie fiind admisă pentru livrările de petrol prin conducta Drujba, care aprovizionează Ungaria, Slovacia şi Cehia cu ţiţei rusesc.
„De ce ar trebui ca Rusia să menţină producţia de petrol la 10 milioane de barili pe zi dacă putem (mai) eficient să consumăm şi să exportăm şapte până la opt milioane de barili pe zi fără pierderi la bugetul de stat?”, scrie Fedun, cel care împreună cu Vagit Alekperov a înfiinţat Lukoil în 1991, în articolul publicat de RBC. „Ce este mai bine - să vinzi 10 barili de ţiţei pentru 50 de dolari sau şapte barili, dar pentru 80 de dolari?”, se întreabă Fedun, care a adăugat că este extrem de important pentru Rusia să păstreze acordul de limitare a producţiei convenit cu alţi mari producători de petrol în cadrul OPEC+.
De asemenea, vicepreşedintele Lukoil a cerut mai multe investiţii în flota de tancuri petroliere a Rusiei, inclusiv tancuri petroliere capabile să navigheze pe râuri, spunând că sancţiunile au crescut costurile de transport naval iar Rusia trebuie să pună la punct coridoare alternative de transport pentru a exporta ţiţei până în Turcia, Iran şi ţările din Asia Centrală.
Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.