România este al doilea mare exportator de grâu din UE și lider incontestabil la exportul de porumb

Data actualizării: Data publicării:
combina treieră grâul cu ocazia recoltării pe un lan de lângă Tulcea, România
Foto: Profimedia Images

România este al doilea mare exportator de grâu din Uniunea Europeană, după Franța, și, totodată, principalul exportator de porumb al Uniunii, conform datelor publicate marți de Comisia Europeană, informează Reuters. Astfel, în sezonul 2021/2022, Franța a exportat o cantitate de 8,276 milioane de tone de grâu, iar România o cantitate de 6,388 milioane de tone.

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene în sezonul 2021/22, care s-a încheiat la data de 30 iunie, au urcat cu 6,8%, până la 27,47 milioane tone, de la 25,71 milioane tone în sezonul 2020/21, arată datele publicate de Comisia Europeană.

De asemenea, datele Comisiei Europene arată că exporturile de porumb ale UE aproape s-au dublat, ajungând la 5,994 milioane de tone în sezonul 2021/22, de la 2,833 milioane de tone exportate în sezonul precedent. La acest capitol, România este lider incontestabil în UE în condiţiile în care a exportat 4,298 milioane de tone de porumb, adică peste 71% din totalul de 5,994 milioane de tone de porumb exportate de blocul comunitar în sezonul care tocmai s-a încheiat, informează Agerpres.

Porumbul este totuşi un produs pentru care UE este un net importator, în special pentru a-şi putea hrăni efectivele de animale. Importurile de porumb ale UE în sezonul 2021/22 s-au ridicat la 16,37 milioane tone, în creştere cu 7,6% de la 15,22 milioane tone în sezonul precedent. Jumătate din porumbul importat de UE în sezonul 2021/22 a venit din Ucraina.

În schimb, la orz exporturile Uniunii Europene au scăzut cu 6,1% în sezonul 2021/2022, până la 6,97 milioane de tone, de la 7,42 milioane de tone în sezonul 2020/21. Şi în acest caz, România a fost al doilea mare exportator de orz din UE, cu 1,735 milioane de tone exportate, fiind devansată tot de Franţa, cu 3,314 milioane de tone de orz exportate în sezonul 2021/2022.

Comisia Europeană subliniază că aceste date se bazează pe cifrele vamale furnizate de cele 27 de state membre UE şi este posibil să fie revizuite în săptămânile următoare.

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
vladimir putin
Avertismentul UE: Un tir cu rachetă intercontinentală în Ucraina ar „marca o escaladare clară” din partea lui...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...