Primele semne de criză imobiliară. Este tot mai greu să cumperi o casă, românii nu se mai încadrează în criteriile pentru împrumuturi
Vânzările pe piața imobiliară s-au prăbușit în mai multe țări din Europa. În România, numărul potențialilor clienți a scăzut, odată cu majorarea dobânzilor, iar evoluția prețurilor e incertă. În Polonia, situația e oarecum similară, iar acolo locuințele s-au scumpit. Și în Germania, volumul tranzacțiilor a scăzut în 2022 cu 74% față de anul anterior. O statistică Eurostat arată că în ultimii 12 ani prețurile caselor s-au dublat în țări precum: Estonia, Lituania, Ungaria, Letonia, Cehia, Luxemburg și Austria.
Din cauza creșterii dobânzilor, românii iau mai puține credite. Tot mai puțini îndeplinesc condițiile pentru împrumuturile pe termen lung, situația care are impact asupra pieței imobiliare, unde prețurile au crescut în ultimul an, însă cumpărătorii sunt tot mai puțini.
Dobânzile în creștere, costul vieții tot mai ridicat, dar și scumpirea apartamentelor care a dus la un avans mai mare cerut de bănci, au făcut ca planul cumpărării unei locuințe să fie dat peste cap pentru mulți români.
Mare atenție și în cazul în care vreți să achitați un avans dezvoltatorului. Băncile au început să refuze credite ipotecare legate de IRCC pentru că sunt clienți care nu se mai încadrează în gradul maxim de 40% de îndatorare pe familie, ca urmare a majorării ratelor.
Prețurile cresc în Polonia și scad în Suedia
În Ungaria vânzările rezidențiale au scăzut dramatic la final de an. Au fost cu 43% mai puține în decembrie față de aceeași perioadă a anului trecut. Iar estimările nu sunt mai bune nici pentru 2023. Piaţa imobiliară din Ungaria se aşteaptă ca în acest an să se vândă cu 120.000 mai puţine proprietăţi rezidenţiale decât anul trecut. Pe lângă ratele în creștere, se adaugă și povara facturilor uriașe la utilități.
În Polonia, în urma scăderii cererii de credite ipotecare şi a declinului vânzărilor de locuinţe, dezvoltatorii şi-au redus dramatic investiţiile, dar prețurile au continuat să urce.
Asta în timp ce în Suedia, una dintre cele mai scumpe pieţe imobiliare ale lumii, preţurile scad cu cea mai mare viteză de după 2013.
O prăbușire al acestui sector vedem și în Germania, unde volumul tranzacțiilor pentru întregul an a scăzut cu 74% față de 2021. În plus, din cauza inflației ridicate, băncile examinează cererile pentru împrumuturi imobiliare mai strict - de exemplu, calculează consumatorilor costuri de trai mai mari.
Scumpirea chiriilor și a locuințelor în ultimul an
Din 2010 până în al treilea trimestru al anului 2022, chiriile au crescut cu 18%, iar prețurile caselor cu 49%.
Chiriile și prețurile caselor în UE au crescut în perioada iulie-septembrie a anului 2022. În cazul chiriilor este vorba despre o creștere de 2%, iar casele s-au scumpit cu aproape 5% față de aceeași perioadă a anului 2021.
Această evoluție este una similară cu cea înregistrată între anii 2010-2011.
O statistică Eurostat arată că în ultimii 12 ani prețurile caselor s-au dublat în țări precum: Estonia, Lituania, Ungaria, Letonia, Cehia, Luxemburg și Austria. Cele mai mari scăderi ale prețurilor s-au înregistrat în Grecia și Italia.
Statistica mai arată că în țara noastră este vorba despre o creștere a chiriilor de 26%, iar o scumpire a caselor de 23%.