Guvernul propune creșterea salariului minim brut la 3.300 de lei

Data actualizării: Data publicării:
bani numărați, bancnote, lei
Foto: Profimedia Images

Ministerul Muncii a anunţat miercuri că a fost pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind creșterea salariului minim brut garantat în plată. Acesta va fi majorat la 3.300 de lei pe lună. Peste 1,8 milioane de angajați vor fi beneficiari direcți ai acestei măsuri, informează news.ro

„În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit la 3.000 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 165,333 ore, în medie pe lună în anul 2023, reprezentând 18,145 lei/oră, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.1447/2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată”, anunţă Guvernul.

Guvernul propune ca, de la data adoptării HG supuse dezbaterii publice, „salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 3.300 lei lunar începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri de Guvern, ceea ce reprezintă o creştere de 10%, faţă de luna septembrie 2023”.

„În luna septembrie din anul 2023, tariful orar este de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru 165,333 ore pe lună, iar din luna octombrie 2023 tariful orar va fi de 19,96 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună”, se arată în Nota de fundamentare a documentului.

Potrivit documentului citat, în România, beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată un număr de circa 1,5 mil. de salariaţi, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 28 % din numărul total de salariaţi activi.

„De majorarea salariului de bază minim de 3.300 de lei vor beneficia un număr de 1.867.588 salariaţi. Totodată, majorarea propusă va avea efecte pozitive asupra creşterii economice prin stimularea ocupării, creşterii puterii de cumpărare a salariaţilor şi reducerii muncii la negru”, se mai aratăm în Nota de fundamentare.

Potrivit acesteia, majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată are impact asupra creşterii consumului cu o influenţă şi asupra importului bunurilor de consum.

„Creşterea salariului minim poate avea efecte pozitive asupra ocupării în sectoarele în care există cerere de forţă de muncă datorită faptului că munca devine mai atractivă pentru anumite categorii de salariaţi (femei, tineri,etc.)”, se mai arată în Nota de fundamentare.

Documentul arată, de asemenea, că majorarea salariului de baza minim brut pe tara influenţează, pe lângă cei 1.867.588 de salariaţi direct afectaţi, şi mult mai multe drepturi şi obligaţii, cum ar fi:

- determină creşterea contribuţiei pentru persoane cu handicap neincadrate întrucât acest calcul se raportează la salariul minim (Legea nr. 448/2006 art.78(3));

- modificarea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente/drepturi de proprietate intelectuală întrucât venitul ales de contribuabil nu poate fi mai mic decât nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice privind veniturile estimate (Legea 227/2015 art.151);

- majorarea plafonului în funcţie de care persoanelor fizice ce obtin venituri non-salariale le poate reveni obligaţia de a plăti contribuţii de asigurări sociale şi asigurări sociale de sănătate întrucât aceste plafoane se determină în funcţie de nivelul salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice pentru veniturile estimate – (Legea 227/2015-art.145 (1) lit. b);art.180);

- majorarea normelor de venit pentru veniturile din activităţi independente impuse pe baza normelor de venit. Norma de venit pentru fiecare activitate desfăşurată de contribuabil nu poate fi mai mică decât salariul de baza minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulţit cu 12. (Legea 227/2015 – art.69(3));

- modificarea salariului de baza minim brut pe ţară determină creşterea punctului de amendă întrucât acesta se raportează la salariul minim (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – art.98).

„Măsura creşterii salariului minim afectează multiple sectoare de activitate cum ar fi comerţul, transporturile şi întreprinderile mici şi mijlocii unde nivelul salariilor este mai mic faţă de medie cu influenţe asupra creşterii cheltuielilor cu forţa de muncă”, mai arată specialiştii ministerului.

Partenerii noștri