Leul s-a depreciat în raport cu euro, dar a crescut comparativ cu dolarul american

Data publicării:
bnr
Leul s-a depreciat în raport cu euro, dar a crescut comparativ cu dolarul american. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Moneda naţională s-a depreciat marţi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9253 lei, în creştere cu 0,98 bani (0,20%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9155 lei, notează Agerpres.

Pe de altă parte, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,5975 lei, în scădere cu 0,78 bani (-0,17%), comparativ cu luni, când s-a situat la 4,6053 lei.

Moneda naţională s-a depreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,0487 lei, în creştere cu 1,46 bani (0,29%), faţă de 5,0341 lei, cotaţia anterioară. 

Gramul de aur s-a scumpit, marţi, până la valoarea de 281,2578 lei, de la 278,7021 lei, în şedinţa precedentă.

Partenerii noștri