JP Morgan va prelua banca americană First Republic, aflată în dificultate, potrivit autorităților de reglementare, citate de BBC News și CNN.
Corporația Federală de Asigurare a Depozitelor (Federal Deposit Insurance Corporation – FDIC) a confirmat luni, într-un comunicat, tranzacția. Gigantul bancar de investiții JP Morgan va prelua acum „toate depozitele și aproape toate activele First Republic Bank”.
First Republic este a treia mare bancă americană care se prăbușește în ultimele luni. Acțiunile creditorului cu sediul în San Francisco au scăzut cu peste 75% săptămâna trecută, după ce a dezvăluit că clienții au retras depozite în valoare de 100 de miliarde de dolari (79,6 miliarde de lire sterline) în luna martie.
Citește și: First Republic, banca bogaților din SUA, anunță scăderi „fără precedent” ale depozitelor. Clienții au retras 100 de miliarde de dolari
Cazul First Republic, care avea active totale de 229,1 miliarde de dolari la 13 aprilie, vine la mai puțin de două luni după ce Silicon Valley Bank și Signature Bank au dat faliment pe fondul unei retrageri accelerate a depozitelor, forțând Rezerva Federală să intervină cu măsuri de urgență pentru a stabiliza piețele.
Aceste falimente au venit după ce Silvergate, axată pe criptomonede, s-a lichidat voluntar.
Citește și: Ce înseamnă prăbușirea Silicon Valley Bank, unul dintre cele mai mari falimente ale unei instituții financiare americane