Efectul sancțiunilor impuse Rusiei. Economist: „Va fi tratată ca un stat ostil, izolat de fluxurile globale și de investiții”

Data publicării:
bursa New York, Wall Street, indici bursieri, impact coronavirus asupra NYSE/Wall Street
Tranzacții pe bursă. Foto: Getty Images

Statele Unite, Uniunea Europeană, Marea Britanie și alte țări occidentale au anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei, după ce Vladimir Putin a dat ordinul de invadare a Ucrainei. Chiar dacă Moscova și-a construit un mecanism defensiv pentru a-și proteja economia, aceste sancțiuni vor avea efect pe termen lung, arată o analiză Reuters.

Bănci și companii financiare

Statele Unite și Marea Britanie au anunțat restricții care, combinate cu sancțiunile anterioare, ar elimina de fapt marea majoritate a activelor bancare rusești din ambele țări. Noile ținte includ Sberbank și VTB Bank, cele mai mari bănci din Rusia.

Liderii UE au convenit asupra unor sancțiuni care vizează 70% din piața bancară rusă și importante companii de stat, inclusiv din domeniul apărării.

Marile bănci ale Rusiei sunt profund integrate în sistemul financiar global, ceea ce înseamnă că sancțiunile ar putea fi resimțite cu mult dincolo de granițele sale. Datele Băncii pentru Reglementări Internaționale arată că creditorii europeni dețin cea mai mare parte a expunerii de aproximativ 120 de miliarde de dolari a băncilor străine pe Rusia.

Potrivit datelor de la Banca Centrală a Rusiei, activele și pasivele străine ale băncilor din Rusia se ridicau la 200,6 miliarde de dolari, respectiv 134,5 miliarde de dolari, ponderea în dolari SUA ridicându-se la aproximativ 53% din ambele, în scădere față de 76%-81% în urmă cu două decenii.

Datorii suverane și piețe de capital

Marea Britanie a anunțat că va interzice vânzarea datoriilor suverane rusești la Londra. Rusia a emis datorii suverane în favoare de 4,1 miliarde de lire sterline de la începutul anului 2020.

Următorul pachet de sancțiuni UE va viza „capacitatea statului și guvernului rus de a accesa capitalul și piețele și serviciile financiare ale UE, pentru a limita finanțarea politicilor agresive”, au anunțat oficialii de la Bruxelles. Acesta va interzice investitorilor UE să tranzacționeze obligațiuni de stat rusești.

Washingtonul a anunțat marți noi restricții privind tranzacțiile cu datoria suverană a Rusiei. Americanilor – care deja nu mai pot să investească direct în datoria suverană rusă – li se va interzice să facă achiziții și de pe piața secundară, de la 1 martie.

Chiar înainte de ultimele evenimente, accesul la obligațiunile rusești devenise din ce în ce mai restricționat.

Sancțiunile SUA impuse în 2015 au făcut ca viitoarele datorii rusești denominate în dolari să nu fie eligibile pentru mulți investitori și indici cheie. În aprilie 2021, Biden a interzis investitorilor americani să cumpere noi obligațiuni în ruble rusești, din cauza acuzațiilor de amestec în alegerile prezidențiale din SUA din 2016.

Limitările au redus datoria externă a Rusiei cu 33% de la începutul lui 2014 - de la 733 de miliarde de dolari la 489 de miliarde de dolari, în al treilea trimestru al anului 2021.

Sancțiuni individuale

Statele Unite, UE și Marea Britanie au impus deja înghețarea activelor, interdicții de călătorie și alte restricții pentru mai mulți oficiali și oameni de afaceri ruși.

Marea Britanie a anunțat sancțiuni împotriva a peste 100 de persoane și entități rusești, inclusiv înghețarea activelor și interdicția de călătorie pentru Eelena Georgieva, președintele consiliului de administrație al Novikombank; Piotr Fradkov, președintele Promsviazbank; Denis Bortnikov, vicepreședinte VTB; Kirill Shamalov, fostul ginere al președintelui Vladimir Putin, și Iuri Sliusar, de la United Aircraft.

Marea Britanie va introduce, de asemenea, o legislație care să limiteze depozitele pe care cetățenii ruși le pot deține în conturile bancare din Marea Britanie. Limita va fi de 50.000 de lire sterline.

Statele Unite i-au sancționat marți pe Fradkov și Bortnikov, precum și pe Vladimir Kirienko, fiul unui fost prim-ministru.

Joi, Washingtonul i-a vizat pe alți apropiați  ai lui Putin, inclusiv pe Serghei Ivanov, directorul general al companiei ruse de exploatare a diamantelor Alrosa; Andrei Patrușev, care a ocupat funcții de conducere la Gazprom, și Ivan Sechin, șef adjunct al unui departament la compania energetică Rosneft.

Biden a spus că va lua în considerare sancțiuni personale împotriva lui Putin, o mișcare despre care Moscova a spus că nu îi va face rău personal președintelui, dar că s-ar dovedi „distructivă din punct de vedere politic”.

UE a impus deja sancțiuni asupra a cinci persoane care au fost implicate în alegerile parlamentare ruse din Crimeea anexată și a declarat că va pune pe lista neagră toți parlamentarii care au votat pentru recunoașterea a două regiuni controlate de separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei și că le va îngheța toate bunurile. De asemenea, vor avea interdicție de a călători în UE.

Energie

Statele Unite și UE au impus deja sancțiuni asupra sectoarelor energetice și de apărare ale Rusiei. Compania de stat de gaze Gazprom, filiala petrolieră Gazpromneft și producătorii de petrol Lukoil, Rosneft și Surgutneftegaz se confruntă cu diverse tipuri de restricții ale exporturilor/importurilor.

Sancțiunile ar putea fi aprofundate, o posibilă opțiune fiind aceea de a împiedica companiile să facă afaceri în dolari americani.

Nord Stream 2, o controversată conductă menită să transporte gaze naturale din Rusia către Germania, aștepta certificarea, dar Germania a anunțat că a suspendat procesul.

Statele Unite au impus de asemenea sancțiuni companiei responsabile cu construirea gazoductului rusesc Nord Stream 2.

Efectul sancțiunilor

„Ideea că Rusia nu va fi afectată este greșită. Este posibil ca efectele negative să nu fie resimțite imediat, dar sancțiunile vor încetini economia Rusiei pe termen lung”, a spus Christopher Granville, director general la firma de consultanță TS Lombard.

„Rusia va fi, în esență, tratată ca un stat ostil, izolat de fluxurile globale, investiții și alte interacțiuni economice normale care creează nivelul de trai, veniturile, productivitatea și profitabilitatea companiilor”, a adăugat el.

Semnale de vulnerabilitate economică există deja. Veniturile gospodăriilor rusești sunt sub nivelul din 2014, iar în 2019, înainte de pandemia de COVID-19, producția economică nuală era evaluată la 1,66 trilioane de dolari, potrivit Băncii Mondiale, cu mult sub cele 2,2 trilioane de dolari din 2013.

Serghei Guriev, profesor de economie la Sciences Po din Franța și fost economist șef al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, a subliniat că PIB-ul nominal pe cap de locuitor al Rusiei este mai mic decât în 2013.

„În 2013, Rusia era o țară cu venituri mari și negocia activ aderarea la OCDE. Rusia a revenit acum la statutul de venituri medii”, a spus el.

Partenerii noștri