Principala piedică rămâne costul prea mare. Iar cei care şi-ar asuma un împrumut mai scump, se lovesc de condiţile restrictive ale băncilor. 18% dintre creditele date sunt pentru companii care au intrat apoi insolvenţă.
În ultimul an dobânzile pentru creditele în euro acordate firmelor au scăzut cu mai puţin de jumătate de punct procentual.
Dar băncile au încercat să încurajeze companiile să se îndrepte către împrumuturile în moneda naţională.
În acest caz costurile au scăzut cu aproape două puncte, până la 8,76%.
Iar până la sfârşitul anului firmele ar putea beneficia de dobânzi şi mai mici, spun bancherii.
Tocmai pentru că riscurile din economia românească sunt încă unele de luat în calcul, băncile sunt prudente când îşi aleg clienţii.
Datele Băncii Naţionale arată că unul din cinci credite a fost acordat unor companii care au intrat apoi în insolvenţă.
„Mulţi antreprenori se găsesc în situaţia de a munci numai pentru a plăti ratele la bănci. Uneori devine neprofitabil să accesezi un credit, dacă, de exemplu, dobânda băncii este de 10 la sută”, spune analistul financiar Dragoş Cabat.
Un risc mai mare în creditare se traduce prin costuri crescute. Iar România este campioană în Europa de Est.
În timp ce, la noi, costul mediu în lei este de 8,76%, în Ungaria finanţarea are o dobândă de puţin peste 7%. În Bulgaria este sub 7 la sută, iar iar în Polonia sub 5%.
IMM-urile pot accesa însă de la bănci linii de finanţare pe o perioadă de doi ani, garantate în proporţie de 50% de stat.
maximă a creditului poate fi de 5 milioane de lei. Bancherii spun că pentru a primi un împrumut, cel mai important este proiectul de afaceri prezentat.
Băncile nu se avântă să dea însă împrumuturi mari şi pun tot mai puţin preţ pe garanţiile imobiliare, a căror valoare a scăzut mult şI este încă nesigură.