Sector 2: Peste 50 de blocuri fără căldură şi apă caldă, din cauza unor avarii. Lista străzilor afectate
Data publicării:
Peste 50 de blocuri şi 4 imobile din sectorul 2 al Capitalei au rămas, de luni dimineaţa, fără căldură şi apă caldă, după ce RADET a oprit agentul termic pentru remedierea unor avarii în reţeaua de termoficare.
Potrivit site-ului RADET, cele 52 de blocuri şi 4 imobile sunt situate pe străzile Mieilor, Orzari, Mihai Bravu, Pompiliu Manoliu, Vatra Luminoasă, Ciurea, Nicolae Cerga, Vitejiei, Victor Manu, Matei Voievod, Medic Zlătescu, Ilarie Chendi; şoselele Maior Coravu, Mihai Bravu şi Aleea Lunguleţu.
RADET estimează că reluarea furnizării agentului termic va avea loc marţi, la ora 8:00.