Recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu coronavirus. Ghidul autorităților române

Data actualizării: Data publicării:
coronavirus
Coronavirus - ilustrație. Foto: Profimedia

Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat un ghid pentru consumatori ce conține recomandări ale autorităților naționale cu responsabilitate în domeniul prevenirii și limitării îmbolnăvirilor cu noul virus, relatează Mediafax.

În conformitate cu precizările Organizației Mondiale pentru Sănătate (OMS), Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE) și ale Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CPCB), coronavirusurile sunt o familie de virusuri care provoacă diferite boli, de la o simplă răceală, până la afecțiuni mult mai grave, cum ar fi boli respiratorii acute.

Primul caz de infecție umană cu coronavirus (COVID-19) a fost înregistrat în China, la finalul anului 2019 și este o nouă tulpină ce nu a mai fost identificată anterior la om.

Noul coronavirus 2019 este acum denumit Sindrom Acut Respirator Sever – Coronavirus-2 (SARS-COV-2), iar boala asociată acestuia este legată de COVID-19.

Recomandările Ministerului Sănătății:

  • Spălați-vă mâinile de multe ori;
  • Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;
  • Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile;
  • Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți;
  • Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât, în cazul, în care va prescrie medicul;
  • Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
  • Utilizați masca de protecție doar, în cazul, în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;
  • Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele în carantina din Europa de cel puțin 14 zile;
  • În animalele de companie nu transmit coronavirus.

Recomandările Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor:

  • Evitarea contactului cu persoanele care suferă de infecții respiratorii acute și interzicerea acestora de a veni în contact direct sau indirect cu animalele și produsele de origine animală;
  • Spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun sau cu soluții dezinfectante, în special după contactul direct cu persoanele sau cu animalele bolnave;
  • Evitarea contactului neprotejat cu animalele din ferme sau cu animalele sălbatice;
  • Toate produsele de origine animală în stare crudă (carnea, organe, lapte, etc) trebuie manipulate cu grijă, pentru a evita contaminarea încrucișată cu alimente ce nu necesită gătire, conform bunelor practice de siguranță alimentară;
  • Gătirea termică a cărnii, ouălor, laptelui (produselor și subproduselor de origine animală);
  • Efectuarea de schimburi comerciale doar cu țările libere de Sindrom Acut Respirator Sever – Coronavirus-2 (SARS-COV-2).

Recomandările Institutului Național de Sănătate Publică România (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile):

Pentru călători:

  • Evitați orice călătorie ne-esențială!
  • Dacă călătoria este imperios necesară, evitați contactul cu persoane bolnave, în particular cu cele care prezintă simptome respiratorii, respectați o bună igienă a mâinilor și a alimentelor;

Călătorii cu simptome respiratorii acute (tuse, febră, dureri de gât, scurtarea respirației) care revin din cel puțin una din zonele afectate, sunt sfătuiți să își pună masca pe nas și gură, să sune la 112 și să se adreseze secției/spitalului de boli infecțioase cel mai apropiat, unde să menționeze medicului infecționist istoricul de călătorie.

S-a observat faptul că acest virus necesită un contact strâns pentru transmiterea interumană, dar nu este exclusă posibilitatea transmiterii și prin contact cu suprafețe/obiecte care au fost contaminate cu secreții respiratorii provenite de la o persoană infectată.

Totuși, având în vedere rezistența redusă a coronavirusurilor în mediu, ele fiind virusuri fragile, se presupune că, și în cazul noului coronavirus, este foarte puțin probabilă transmiterea prin intermediul coletelor internaționale (via avion sau pe cale navală), ținând cont de timpul lung de procesare și transport.

Ministerul Sănătăţii: Marile reţele comerciale vor lua măsuri pentru a se evita aglomerările în magazine

Ministrul interimar al Sănătăţii, Victor Costache, s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), discuţiile vizând informarea cu privire la măsurile de sănătate publică instituite de Guvern şi Ministerul Sănătăţii (MS) în această perioadă.

„În perioada următoare, marile reţele comerciale vor lua măsurile ce se impun pentru a se evita aglomerările din cadrul magazinelor, reamintind consumatorilor că există posibilitatea achiziţiei online de produse alimentare şi nealimentare fie direct de la comercianţii care au acest serviciu, fie prin aplicaţii specializate”, informează un comunicat al Ministerului.

De asemenea, oficialii AMRCR şi-au exprimat deschiderea de a reprezenta un canal de diseminare a materialelor informative ce urmează să fie transmise de către şi şi-au arătat susţinerea în vederea aplicării măsurilor de sănătate publică în acord cu noile prevederi legale.

Între măsurile discutate s-a evidenţiat aceea de a recomanda angajaţilor să evite în această perioadă călătoriile în zone în care evoluează COVID-19. În cazul oricăror suspiciuni de îmbolnăvire se impune apelarea serviciului 112 pentru direcţionarea către centrele medicale de diagnosticare, menţionează comunicatul.

Potrivit sursei, MS a agreat propunerea ca AMRCR să fie informată periodic referitor la informaţiile noi despre răspândirea COVID-19.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri