Mii de români s-au întors azi în malluri ca să schimbe o parte din cadourile primite. Unele nu se potriveau ca mărime, altele erau pur și simplu nepotrivite.
Cum nu toate cadourile de Crăciun au fost pe măsura destinatarilor, cum s-au redeschis magazinele s-a făcut coadă la returnat produse.
„Mi s-a întâmplat cu o pereche de pantofi, care au fost un pic cam mici”, spune un bărbat.
„Mai mult îmbrăcăminte. Ori că era prea mic, ori că era prea mare”, spune un alt vizitator al unui mall.
Dacă produsele prezintă defecţiuni, vânzătorii sunt obligaţi să le schimbe.
„Uscător de păr, am descoperit mici defecţiuni. Am venit cu bonul şi l-am schimbat”, spune o femeie.
Magazinele sunt obligate prin lege să schimbe sau să repare produsele vândute în termen de 15 zile de la achiziţionare. Cine e nemulţumit de modul în care a fost tratat de magazine are la îndemână soluţia de depune o reclamaţie la Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului.