Concurență pentru Metro și Selgros. Carrefour va vinde și en gros

Data publicării:
supeco-1

Consumul dă semne de revenire, iar francezii vor să se asigure că recuperează rapid ceea ce au pierdut în anii de criză, când oamenii s-au îndreptat mai mult spre magazinele cu ofertă mai redusă și cu preţuri mai mici.

Noul format de magazin, botezat Supeco, este importat din Spania. Şi vine să crească şi mai mult competiţia între cele 12 reţele mari cu afaceri de 9 miliarde de euro.

Primele magazine Supeco vor fi deschide la Giurgiu, Râmnicu Vâlcea şi Târgovişte. Unităţile Supeco vor fi un hibrid. Magazinele se vor întinde pe suprafeţe între 1.500 şi 2.000 de metri pătraţi, deci de trei-patru ori mai mari decât un supermarket de cartier, dar vor avea la vânzare o ofertă mai redusă de produse de larg consum.

Punctul forte al Supeco va fi promisiunea preţurilor mici. Pe acest segment se bat deja alţi mari jucători, dintre care Kaufland, Lidl şi Penny Market sunt cei mai puternici. Spre deosebire de aceştia, Carrefour ar putea avea un atu, pentru că va vinde şi en gros. Deci, preţurile oferite vor putea merge chiar mai jos decât într-un magazin obişnuit de discount.

Relansarea consumului?

Pe segmentul en gros, Carrefour va avea de înfruntat o concurenţă acerbă din partea Metro şi a Selgros, magazine care se adresează doar revânzătorilor, micilor comercianţi. În ultimii ani, cei doi angrosişti au avut strategii diferite de dezvoltare. Metro a investit mai puţin în dezvoltare şi s-a extins doar indirect, prin intermediul francizei La Doi Paşi, o reţea de magazine de cartier, pe când concurentul Selgros a cheltuit masiv pentru modernizarea unităţilor pe care are.

Venirea Carrefour cu noul tip de magazin are loc într-un moment în care consumatorii nu mai mizezează doar pe preţ. Vor ceva mai mult decât hale cu rafturi pe care sunt aşezate cutii imense cu produse. Însă, dacă se va păstra modelul spaniol, Carrefour nu va aloca bugete prea mari pentru marketing în cadrul Supeco. Nu va investi în promovarea produselor sale, aşa cum fac Lidl sau Penny Market. Pentru impunerea noii mărci de magazin, Carrefour va miza pe forţa propriului nume. Şi are nevoie de rezultate rapide, pentru că şi ceilalţi concurenţi vor să capteze cât mai mult din piaţă.

Toate marile lanţuri de magazine au planuri de dezvoltare pe următorii ani. Specialiştii în comerţ estimează că, în următorii patru ani, vor mai apărea în România 1.200 de magazine, adică dublu faţă de numărul actual. Cele mai multe deschideri vor fi de supermarketuri şi magazine de cartier. Segmentul hipermarketurilor pare să-şi fi pierdut din atractivitate, pentru că acest tip de magazine necesită investiţii de 15-20 de miliarde de euro, iar terenurile potrivite pentru astfel de construcţii se găsesc mai greu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...