Complexul energetic va da afară în luna decembrie peste 20% din salariați.
Astfel, potrivit planului de disponibilizare al CE Hunedoara, 1.086 de salariați ai companiei vor fi disponibilizați în ultima lună a anului, din care 486 de la 18 decembrie și 590 de la 30 decembrie 2017. Aceasta înseamnă aproape 21% din efectivul total de 5.183 de salariați al Complexului, potrivit Profit.ro.
Compania deține două electrocentrale (Deva și Paroșeni), precum și patru mine, respectiv Lonea, Livezeni, Vulcan, Lupeni.
Cei circa 1.100 de angajați care vor fi puși pe liber urmând să primească și venit de completare pe lângă ajutorul de șomaj, pentru care Guvernul va aloca în total suma de 28,2 milioane lei, din care 172.000 lei în decembrie 2017.
Recent, la mina Lupeni a CE Hunedoara a fost un accident de muncă soldat cu doi morți și un rănit. Accidentul s-a produs joia trecută după-amiază, când tavanul unei galerii s-a surpat pe o lungime de aproximativ 16 metri. În subteran, la peste 400 de metri adâncime, se aflau 11 mineri, opt dintre ei reușind să se salveze. Inspectoratul Teritorial de Muncă a deschis o anchetă în acest caz, iar Parchetul Judecătoriei Petroșani a întocmit un dosar de cercetare. De asemenea, Ministerul Energiei face verificări în acest caz, pentru a stabili cum a fost posibilă prăbușirea tavanului galeriei.
CE Hunedoara estimează pierderi de 169,17 milioane lei în acest an, cu 80,3% mai mici față de cele de anul trecut, de 858,35 milioane lei, arată proiectul bugetului de venituri și cheltuieli. ”Nivelul pierderii este datorat în principal condițiilor economice în care își desfășoară activitatea societatea, prin eliminarea pieței reglementate, energia electrică fiind vândută la prețurile pieței libere. Handicapul natural pe care Complexul Energetic Hunedoara îl are, ca urmare a faptului că utilizează cel mai scump combustibil, este accentuat de sistemul concurențial de pe piața de energie, în care prețul de vânzare este coborât de către sectoarele energiei regenerabile”, arată nota de fundamentare a proiectului.
Energia din cărbune, scumpă dar sigură
Deși energie produsă în termocentrale din cărbune este considerantă poluantă și mai scumpă decât alte forme de energie, precum cea hidro, eoliană sau solară, aceasta este singura ce nu este dependentă de factori meteorologici. Seceta pune în pericol producția de energie hidro și nucleară (prin lipsa apei de răcire) în timp ce lipsa vântului îngreunează activitatea centralelor eoliene.
Joi șeful Autorității pentru Energie, Niculae Havrileț a invocat seceta din 2017 și alte condiții meteo pentru a explica creșterea prețurilor la energie în acest an și cantitățile mai mici de energie hidro livrate pe piață.
Ceea ce este o dificultate pentru termocentralele din România este sistemul neintegrat în care funcționează complexurile energetice. Companii importante din vestul Europei pun la vânzare pe piață nu atât un singur tip de energie, ca în România, cât mixuri de energie de cărbune, hidro, eoliană și nucleară, reușind să fie astfel profitabile.