Tarom, profitabilă doar din condei în 2018

Data publicării:
Tarom
Foto: Shutterstock

Veniturile previzionate ale transportatorului aerian de stat Tarom sunt cu 21,3% mai mari în acest an decât cele de anul trecut, potrivit proiectului de buget pe acest an. Atingerea acestor valori este însă puțin probabilă, după ce pentru 2017 se estimează pierderi de 206,79 milioane lei. Mai degrabă pare o majorare din condei a veniturilor pentru 2018.

Veniturile ar urma să atingă 1,5 miliarde lei, potrivit bugetului pentru anul 2018, propus de către conducerea companiei şi aprobat prin Hotărâre de Guvern, a anunţat vineri transportatorul, potrivit News.ro.

Tarom, companie de stat subordonată Ministerului  Transporturilor, estimează pentru acest an un profit brut de 27.470 lei, la venituri totale de 1,5 miliarde lei, după ce, în ultimii zece ani, compania a raportat pierderi în fiecare an.

”Bugetul TAROM pe anul 2018 este în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 21,3%. Veniturile companiei vor depăşi în 2018 suma de 1,504 miliarde lei”, se arată în comunicat.

În plus, pentru anul 2018, Tarom a prevăzut o sumă de 440,25 milioane lei pentru investiţii.

”Din această sumă, peste 10% sunt fonduri destinate investiţiilor pe sectorul IT. Creşterea totală la capitolul investiţii este de 64,4%, faţă de bugetul companiei pentru anul 2017”, se arată în comunicat.

În 2016, Tarom a raportat pierderi de 46,97 milioane lei (11,1 milioane euro), iar societatea nu a mai înregistrat profit din 2007.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”